Confidenţialitate


Am dat 500 de EURO pentru că am repetat o piesă la Europa FM


Am dat 500 de EURO pentru că am repetat o piesă la Europa FM

Radu Constantinescu a greșit și a repetat, joi, în emisiunea Drum cu Prioritate, o piesă. Cum la Europa FM nu repetăm muzica!, primul ascultător care a sesizat greșeala făcută de Radu a fost recompensat cu 500 EURO, pe loc. Shift & Vizi – ”După ani și ani” este hitul, lansat în urmă cu 5 ani, care azi i-a adus lui Ioan din Onești premiul de 500 EURO.

La 16:46 el ne-a seziat în direct că piesa s-a mai auzit azi la Europa FM în jurul orei 10:30, în programul lui Sorin Niculescu, Europa Express.  Mai precis, piesa Shift & Vizi – ”După ani și ani”  mai fusese difuzată joi la ora 10:36.

”Am văzut că brusc s-au aprins toate liniile telefonice, am răspuns la primul apel conectat la centrală și atunci am primit vestea că aș fi repetat o piesă. Am verificat pe loc, avea dreptate, așa că am dat 500 de euro, iar pe viitor voi fi și mai atent ca să nu se repete vreo piesă pe frecvențele Europa FM”, mărturisește Radu Constantinescu.

Promisiunea Europa FM: Nu repetăm muzica!

Dacă auzi aceeași piesă de două ori între orele 9 – 18, de luni până vineri, câştigi pe loc 500 de EURO!

Ascultă cu atenţie Europa FM şi dacă auzi că se repetă o piesă în intervalul 9 – 18, sună la 0372.069.599, numar cu tarif normal, intră în direct cu unul dintre DJ-ii noştri, şi semnalează-ne greşeala.

500 EURO dacă auzi la Europa FM aceeași piesă de două ori între orele 9 – 18, de luni până vineri.


Ultimele stiri
Care sunt prioritățile viitorului Executiv. Luca Niculescu: „Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în…

Oana Țoiu: Luca Niculescu va fi un premier cu „putere de împrumut”. Rolul premierului desemnat în aderarea României…

Picnic în Familie revine cu o ediție specială de Halloween, pe 24 octombrie

Franţa: Premierul denunţă transformarea protestelor elevilor într-o „mişcare de violenţe urbane”

Guvernul demis nu poate aloca bani pentru restanțele salariale ale magistraților. Motivul invocat de Palatul Victoria | AUDIO

Dr. Teodor Holhoș, la „La Drum cu Europa FM”: „Am riscat totul și am pus banii de nuntă…

Cei cinci membri ai echipajului de pe nava „Wide Trader”, transportați la spital, sunt cooperanți. Continuă operațiunile pentru…

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică | AUDIO

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Reacția Executivului: „Guvernul interimar nu poate…

Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează