Confidenţialitate


Alexandru Tomescu susţine un concert pentru persoanele cu dizabilităţi


Alexandru Tomescu, vioara Stradivarius Elder-Voicu şi cei doi actori – Ana Pepine şi Paul Cimpoieru – se vor afla la Opera Naţională Bucureşti, unde, începând cu ora 19.00, îi vor introduce pe cei prezenţi în lumea fascinantă a obsesiilor unui artist, folosind muzica celor ‘Şase Sonate pentru vioară solo’ de Eugène Ysaÿe.

Spectacolul este gândit pentru a proiecta universul sfâşiat de îndoieli al muzicianului: sunetul izvorât din vioara Stradivarius mânuită cu abilitate de Alexandru Tomescu, gesturile expresive ale Anei Pepine şi ale lui Paul Cimpoieru, luminile care cresc şi descresc, retroproiecţiile care adâncesc misterul spectacolului, siluetele, umbrele care se ghicesc în spatele ecranului.

Relaţia de iubire şi ură dintre muzician şi opera sa, îndoielile sale cu privire la rezultatul final, visele lui de glorie – toate acestea vor fi prezentate publicului în cadrul celor aproximativ 70 de minute cât durează spectacolul.

Prin acest spectacol violonistul Alexandru Tomescu susţine Fundaţia Special Olympics din România şi sportivii cu dizabilităţi intelectuale care vor participa la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2013, care se vor desfaşura în PyeongChang, Coreea. Delegaţia care va reprezenta România la acest eveniment mondial va fi formată din 10 sportivi cu dizabilităţi intelectuale, care vor concura la trei probe sportive: schi alpin, schi fond şi mersul pe zăpadă cu rachete de zăpadă.

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics.

Această organizaţie contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, oferindu-le şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi a evenimentelor competiţionale.

Biletele pentru spectacolul de pe 14 ianuarie se găsesc în reţeaua Eventim – magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti, Sala Palatului şi online pe www.eventim.ro. Evenimentul este realizat cu sprijinul Operei Naţionale din Bucureşti.


Ultimele stiri
Guvernul modifică schema de compensare a motorinei: transportatorii vor primi banii mai devreme

Cristian Grosu, redactor-șef al publicației Curs de guvernare: „România nu are spațiu fiscal să acorde stimulente sau ajutoare…

Guvernul prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază până la 30 iunie 2026

Salariile angajaţilor de la Liberty Galaţi, Romaero SA şi Damen Mangalia vor putea fi plătite până în Paşte,…

Anchetă socială în Mureș, după cazul celor două fetițe dispărute și găsite după 30 de ore. Ce spune…

Statul român, obligat de o instanță din București să recunoască drepturile persoanelor transgender în acte de identitate. Decizia…

Premiile Gopo 2026: „Dinți de lapte” conduce nominalizările cu 12 categorii | AUDIO

Ungaria ar fi colaborat cu Rusia pentru ridicarea sancțiunilor UE asupra unor oligarhi ruși, dezvăluie o anchetă jurnalistică…

Ministrul Energiei, despre reducerea accizei la motorină: Măsura trebuie adoptată în această săptămână, pentru a produce efecte începând…

Piața Victoriei. Scumpiri, presiune economică și nervi în coaliție: intră România într-o zonă de risc?