Confidenţialitate


Alegeri municipale în Turcia: Primele birouri de vot s-au deschis în estul ţării


Alegeri municipale în Turcia: Primele birouri de vot s-au deschis în estul ţării

Birourile de vot s-au deschis duminică la ora locală 07.00 (04.00 GMT) în estul Turciei în cadrul alegerilor municipale ce sunt organizate în cele 81 de provincii ale ţării, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Atenţia este concentrată mai ales pe Istanbul, unde 49 de candidaţi îşi dispută funcţia de primar şi unde se anticipează o cursă strânsă între actualul edil Ekrem Imamoglu, reprezentantul Partidului Republican al Poporului (CHP), şi candidatul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), formaţiunea islamistă a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, Murat Kurum.

Prin victoria sa în municipalele din 2019, Ekrem Imamoglu a reuşit să pună capăt unei perioada de 25 de ani în care AKP condusese metropola de pe malurile Bosforului. Atunci când candidatul AKP a pierdut alegerile din 2019 la o mică diferenţă, guvernul turc a decis să anuleze votul.

La repetarea scrutinului, Imamoglu a obţinut victoria cu o diferenţă şi mai mare, Erdogan suferind astfel cea mai grea înfrângere de până acum din cariera sa politică.

O nouă victorie, în alegerile municipale ce au loc duminică, l-ar propulsa pe Ekrem Imamoglu (53 de ani) drept principal rival al lui Recep Tayyip Erdogan la viitorul scrutin prezidenţial din Turcia, prevăzut pentru 2028.

În 1994, Erdogan a fost ales primar al metropolei Istanbul, după care în 2003 el a devenit premier şi în 2014 preşedinte al Turciei.

Ekrem Imamoglu a fost condamnat, în primă instanţă, pentru insulte aduse autorităţii electorale în 2022. Dacă verdictul devine definitiv, el nu va mai putea să deţină vreo funcţie politică.


Ultimele stiri
Idolul din Arcuș. Ce reprezintă figurina feminină de lut veche de peste 7.500 de ani, descoperită în timpul…

Instanța Supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE privind legea pensiilor magistraților. CCR ar putea amâna următoarea…

Premierul Ilie Bolojan: Absolvenții de Medicină care au beneficiat de pregătire la buget și de rezidențiat plătit de…

Sociologul Vladimir Ionaș: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, pentru că nu știu dacă își va mai…

Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune împotriva hărțuirii și amenințărilor din mediul online | AUDIO

Bărbat, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de trafic de arme. Ar fi vândut ilegal arme letale și…

Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI la Curtea de Apel Timișoara. Primarul va ataca decizia la Înalta…

STUDIU: Bebelușii de doar două luni pot sorta obiectele în categorii vizuale | AUDIO

Clotilde Armand câștigă definitiv procesul cu Romprest și reclamă „cel mai mare furt din bani publici din România…

Parlamentul European adoptă măsuri suplimentare pentru protejarea agriculturii statelor membre în cadrul acordului Mercosur | AUDIO