Confidenţialitate

Adjud: Festival de teatru, film și muzică dedicat îndrăgitului actor Ion Dichiseanu

Un eveniment în prezența familiei, a prietenilor și colegilor de scenă

Primăria Municipiului Adjud și Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud, alături de Asociația Artis, așteaptă publicul adjudean la prima ediție a Festivalului de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”, ce va avea loc în perioada 20-22 mai 2022, la Adjud. La un an de la decesul marelui actor Ion Dichiseanu, familia, prietenii de scenă, apropiații și colaboratorii se vor întâlni la Casa de Cultură „Tudor Vornicu”, pentru un eveniment In memoriam.

Organizatorii anunță un festival unic, dedicat în exclusivitate marelui actor, pentru talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă.

Programul festivalului va fi completat de proiecții de film în care actorul a jucat, spectacole de muzică și teatru, lansări de carte și CD, expoziții de fotografie, adresate publicului de toate vârstele.

În prima zi de festival, pe scena Casei de Cultură din Adjud vor urca artiști și actori din distribuția spectacolului de teatru „Amadeus” cu Claudiu Bleonț (regia Toma Enache) – Ateneul Național din Iași. În cea de-a doua zi, actorii Teatrului Nottara București vor urca pe scena din Adjud cu spectacolul de teatru „Aici nu-i de joacă” cu Victoria Cociaș și Catrinel Dumitrescu (regia Catrinel Dumitrescu). De asemenea, va fi jucat și spectacolul „Anatomia unui clișeu” cu Crina Matei, Ana Maria Ivan și Nicolae Dumitru (regia Chris Simion Mercurian) – Teatrul Stela Popescu.

În încheierea festivalului, publicul va putea participa la un spectacol muzical unic, in memoriam Ion Dichiseanu, „Amintește-ți clipa”, cu nume mari ale muzicii românești: Gabriel Dorobanțu, Paul-Surugiu Fuego, Simona Florescu, alături de fiica actorului, Ioana Dichiseanu.

            „Ne bucură și ne onorează organizarea acestui festival în memoria iubitului actor Ion Dichiseanu. A fost invitat de multe ori la festivalul pe care îl organizăm la Iași, Serile Filmului Românesc, iar anul trecut, în luna august, am organizat un eveniment in memoriam. Continuăm cu un nou proiect de anvergură, de data aceasta la Adjud, așa cum merită și cum, cu siguranță, i-ar fi plăcut să se întâmple.

Aici am găsit deschidere și implicare din partea autorităților locale pentru susținerea unui astfel de eveniment cultural. Împreună cu familia acestuia și întreaga echipă am conturat trei zile pline de evenimente prin care publicul îl va cunoaște mai bine pe omul și actorul Ion Dichiseanu. Asociația Artis își dorește ca acest eveniment pe care îl produce să devină o tradiție”, spune Andrei Giurgia, Managerul festivalului.

 „Festivalul de artă «Ion Dichiseanu», prin care onorăm memoria marelui nostru actor, va contura profilul cultural al municipiului nostru, asigurând Adjudului un loc de cinste pe harta culturală națională prin valori precum calitatea și diversitatea actelor artistice. Îmi doresc ca acest festival să devină – și nu într-un timp foarte îndelungat – motorul unei schimbări culturale profunde, al unei renașteri culturale a orașului, dar și un vector de dezvoltare a orașului nostru și un contributor la economica locală”, subliniază Florin Nechifor, Primarul Municipiului Adjud.

„Ion Dichiseanu a întrunit toate calitățile unui artist desăvârșit pentru a fi iubit și în muzică, teatru și în film. Prin greutățile vieții, prin sufletul său de copil și prin personalitatea sa veșnic optimistă, a reușit să se transpună în fiecare rol al său, în fiecare clipă dăruită scenei, publicului. Astfel, și-a câștigat nemurirea.

Noi, familia și prietenii, îl iubim pe Ion Dichiseanu-omul. Publicul îl îndrăgește pe el – artistul. Noi toți, cei care îl iubim pe Ion Dichiseanu, ne bucurăm să îl omagiem și să demonstrăm că artiștii nu mor. Artiștii adevărați nu au voie să fie lăsați să se stingă.

Așadar, festivalul Ion Dichiseanu vine ca o încununare a vieții petrecute pe scena pe care a iubit-o atât de mult și este ca un dar oferit publicului său drag”, mărturisește Ioana Dichiseanu.

 Intrarea la festival este liberă, cu excepția spectacolelor de teatru, în limita locurilor disponibile. Biletele pentru spectacolele de teatru se pun în vânzare începând cu data de 4 mai 2022, la casieria Casei de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud (program luni-vineri 09.00-12.00 și 17.00-19.00, sâmbătă 09.00-12.00).

DESPRE ION DICHISEANU

Marele actor român a avut numeroase roluri în teatru, zeci de apariții la teatru TV și teatru radiofonic, dar și pentru cele peste 50 de filme în care a jucat.

A apărut în spectacole de teatru pe scenele teatrelor din Botoşani şi Galaţi, și a avut nenumărate roluri puse în scenă la Teatrul Nottara. Aici a apărut în foarte multe piese, unul dintre spectacolele de mare succes fiind „Micul infern”, în care a jucat alături de Silvia Dumitrescu Timică, Lucia Mureşan şi Ştefan Radoff.

Debutează pe marile ecrane în 1961, în lungmetrajul „Darclée”, regizat de Mihai Iacob, film inclus în competiția oficială a Festivalului de la Cannes din acel an.

Ion Dichiseanu este cunoscut publicului din România pentru roluri din filme precum: „Tunelul” (regia Francisc Munteanu, 1966), „Bătălie pentru Roma” (regia Robert Siodmak, 1968), „Trandafirul galben” (regia Doru Năstase, 1982) dar mai ales pentru personajul Pierre Vaillant din serialul de un succes incontestabil „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureșan în 1976.

În 2015, a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de preţuire pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului. Un an mai târziu, a lansat cartea „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, în care evocă momente petrecute alături de celebra actriţă şi cântăreaţă Sara Montiel. În martie 2017, actorul Ion Dichiseanu a primit „Premiul pentru Întreaga Carieră”  în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, iar în luna mai, acelaşi an, a fost lansat la Bookfest volumul „Ion Dichiseanu: Adevărul, mai frumos decât legenda”, care cuprinde memoriile artistului. La 27 martie 2019, Ion Dichiseanu a fost decorat, prin decret al preşedintelui Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului.

Detalii despre program și pe pagina de facebook Festivalul de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu”

 Organizatori: Primăria Municipiului Adjud și Casa de Cultură “Tudor Vornicu”, Municipiul Adjud

Producător: Asociația ARTIS

Partener media principal: Europa FM

Susținut de: Cinemaraton

Cu sprijinul: UCIN

Partener: Asociația Studenților Jurnaliști