Confidenţialitate


Adi Hădean: “Review-ul a ajuns un fel de bau-bau”


Adi Hădean: “Review-ul a ajuns un fel de bau-bau”

“Dacă timpul nu mai are răbdare, să vezi oamenii… Nu mai știm să ne bucurăm de un pic de liniște. Vrem totul acum, toate experiențele în același timp, tot viitorul în aceeași secundă și, mai ales, la dispoziția noastră.

Lucrul acesta se regăsește și în presiunea pusă de public asupra restauratorilor, asupra personalului care se ocupă de servire, asupra mediului horeca în general.

Mare parte a acestei presiuni nu e resimțită în momentul în care oaspetele e în restaurant, ci abia după ce acesta pleacă de acolo și începe să scrie despre experiență.

Review-ul a ajuns un fel de bau-bau, iar site-uri de tipul “trip advisor”, un soi de înaltă poartă ori de totem la care ne închinăm sperând să obținem dovezi de mărinimie sau uneori clemență pentru erori reale sau închipuite.

Cu mențiunea că eu unul m-am antrenat să nu dau doi bani pe review-uri, de orice fel ar fi şi oriunde ar fi postate, revin cu îndemnul prietenesc la conversație. Umană, reală, caldă, ochi în ochi. E drept, e tot mai greu să faci asta într-o lume în care oamenii-s o companie tot mai neplăcută pentru propria persoană și caută evadări în telefon chiar și atunci când mănâncă singuri sau cu familia, dar cred că nu-i totul pierdut, cred că mai avem o șansă. Hai să ne spunem pe nume”, recomandă Adi Hădean.


Ultimele stiri
„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO

Campania de primăvară în agricultură începe cu întârziere. Ministerul Agriculturii are datorii de peste patru miliarde de lei pentru…

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de joi a Guvernului | AUDIO

Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…