Actorul Jean-Paul Belmondo, la aniversare

Actorul francez Jean-Paul Belmondo s-a născut la 9 aprilie 1933, la Neuilly-sur-Seine, departamentul de Hauts-de-Seine, Paris, şi a crescut într-o familie de artişti. Tatăl său, de origine italiană, era un binecunoscut sculptor.

”Dicţionarul de Cinema” (Ed. Univers Enciclopedic, 1997) îl descrie pe Jean-Paul Belmondo ca pe un “antierou” lansat la sfârşitul anilor ’50: buze groase, nas de boxer, privire impertinentă, mic de statură, temperament agitat, veşnic revoltat, nepăsător în faţa pericolului şi chiar a morţii. “După stingerea ultimelor ecouri ale ‘Noului Val’, se lasă furat de stereotipia unor filme comerciale (umor, suspans, aventuri), contribuind astfel la crearea mitului ‘Bebel’, actorul-cascador pentru care condiţia fizică e la fel de importantă ca şi talentul”.

Primul său mare rol, în 1960, alături de Jean Seberg, îl aduce în atenţia publicului. Vedetă a “Noului Val” al cinematografiei (“Moderato cantabile”, “Pierrot le fou”), apoi, poliţist sau vagabond în filme pentru marele public, actorul a fost un copil răsfăţat al filmului francez. A jucat cu mari actriţe, ca Sophia Loren, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Danielle Darrieux, Romy Schneider, Jacqueline Bisset, Raquel Welch şi Francoise Dorleac şi a avut relaţii în viaţa reală cu Ursula Andress şi Laura Antonelli. De asemenea, a jucat alături de mari actori, cum ar fi: Alain Delon, Jean Gabin, David Niven, Omar Sharif şi Gerard Depardieu.

Site-ul www.cinemagia.ro menţionează că Jean-Paul Belmondo a fost pasionat încă din tinereţe de box şi fotbal. La vârsta de 16 ani a avut tuberculoză, iar părinţii l-au trimis în Auvergne. După întoarcerea din Auvergne, a urmat cursurile şcolii lui Raymond Girard. Debutează în teatru, în 1950, interpretând “La Belle au Bois Dormant”. Timp de şase luni, Raymond Girard îl va ajuta să se pregătească pentru concursul la “Conservatoire d’art dramatique”, unde, începând din 1951, Jean-Paul Belmondo devine elevul lui Pierre Dux. În timpul celor patru ani petrecuţi aici, i-a întâlnit pe Jean Rochefort, Jean-Pierre Marielle, Pierre Vernier şi Michel Beaune. Este dat afară din cauza comportamentului său.

În 1953, îşi face adevăratul debut pe scenă, în două piese la Théâtre de l’Atelier: “Médée” de Jean Anouilh si “Zamore” de Georges Neveux în regia lui André Barsacq.

Succesul său a venit odată cu rolul din filmul lui Jean-Luc Godard “A bout de souffle” (1960), care s-a convertit într-o mişcare culturală ce va fi numită apoi “Noul Val”.

Fire sportivă, a interpretat roluri în care a făcut cascadorii fără să fie dublat. Site-ul www.imdb.com precizează că Belmondo şi-a interpretat întotdeauna singur toate cascadoriile, însă a încetat să mai facă acest lucru după un accident în timpul filmărilor la “Hold-Up” (1985). A fost perioada superpoliţiştilor, a vagabonzilor şi a masculilor bătăuşi: “Borsalino”, “Flic ou voyou”, “Le Professionnel”.

Belmondo şi-a exploatat inteligent aspectul lui de “omul cel mai urât din cinematografia franceză” şi cu atât mai simpatic şi care l-a făcut să lege o strânsă prietenie cu perechea sa, ce se afla la polul opus – Alain Delon, remarcă www.cinemagia.ro.

Timp de peste 20 de ani, la fiecare din cele 48 de filme ale sale au venit un milion de spectatori. A revenit, după ceva timp, cu personajul Sam Lion din “Itineraire d’un efant gate” (1988), unul din cele mai mari roluri ale sale, răsplătit cu premiul Cesar pentru cel mai bun actor. A refuzat însă trofeul.

Belmondo a revenit apoi la prima sa dragoste, teatrul: a urcat din nou pe scenă în “Kean” şi “Cyrano” şi a cumpărat “Theatre des Varietes”.

În 1999, Jean-Paul Belmondo este spitalizat la Brest, după ce s-a îmbolnăvit în timpul unei reprezentaţii teatrale a piesei “Frederick ou le Boulevard du Crime”.

“Bebel”, cum este cunoscut în lumea filmului, a suferit, în 2001, un accident vascular cerebral, care i-a lăsat urme. În 2009, a realizat un nou film “Un homme et son chien” în regia lui Francis Huster, care, însă, a fost un eşec comercial.

Actorul a primit cele mai importante distincţii ale statului francez – Ordinul Naţional de Merit, în grad de comandor (1994) şi Legiunea de Onoare în grad de comandor (2007). În ianuarie 2011, a primit un premiu special din partea Asociaţiei criticilor de film din Los Angeles (LAFCA), pentru întreaga sa carieră.