Confidenţialitate


Un actor de origine română a câștigat Ursul de Argint la Berlinale


Un actor de origine română a câștigat Ursul de Argint la Berlinale

Un actor american, de origine română, a primit sâmbătă Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, pentru rolul principal din filmul „A Different Man”, regizat de Aaron Schimberg. Sebastian Stan interpretează rolul unui actor care trece printr-o procedură medicală drastică de schimbare a fizionomiei.

Sebastian Stan, în vârstă de 41 de ani, s-a născut la Constanța și are dublă cetățenie – română și americană.

Trofeul obținut la Berlinale este primul premiu important obținut de actor în cariera sa.

La conferința de presă de după festivitatea de premiere, Sebastian Stan a spus că nu a fost vorba doar de o transformare fizică, ci și una emoțională, care l-a ajutat să înțeleagă prin ce trece un om care arată diferit.

De altfel, actorul l-a atenționat pe un jurnalist bulgar să fie mai atent la limbaj, după ce acesta a folosit cuvântul „bestie” pentru a descrie felul în care arată personajul interpretat de Sebastian Stan.

Cel mai important trofeu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, ajuns la ediția 74, i-a revenit producţiei „Dahomey”, în regia lui Mati Diop.

Este un documentar care spune povestea întoarcerii în Benin, Africa, în noiembrie 2021, a 26 de opere de artă luate în urmă cu aproape 130 de ani de către trupele coloniale franceze.

Sursă Foto: Facebook / Berlin Festivale Film International

Citește și: A murit criticul și istoricul literar Alex Stefănescu


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră