Confidenţialitate


A murit jurnalistul Liviu Iancu


A murit jurnalistul Liviu Iancu

A murit jurnalistul și scriitorul Liviu Iancu. Acesta avea doar 45 de ani. Potrivit unui prieten de familie, acesta a făcut infarct.

Jurnalist cu peste 20 de ani de experiență, respectat pentru modul în care își scria articolele și ironia fină din comentariile sale, Liviu Iancu a reușit să se facă remarcat și ca scriitor.

Liviu Iancu este autorul romanului „Xanax”, carte în care se regăsesc experiențele personale și profesionale.

“A intrat în presă din greșeală în anul 2000, crezând că Mediafax e o agenție imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesant să scrii știri decât să vinzi case.

De acolo a plecat la tabloidul Național, însă găinile care nasc pui vii fuseseră descoperite deja, ceea ce l-a făcut să migreze după un an în echipa care a lansat Business Magazin, iar peste o vreme a ajuns la Capital.

După câțiva ani s-a întors la Mediafax, de unde a plecat după șapte ani, temându-se că agenția, intrată între timp în insolvență și relocată într-un spațiu mult mai mic, se va transforma într-o simplă afacere imobiliară.

În prezent Liviu Iancu este jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editoriale-povești originale în peisajul presei economice românești, foarte apreciate de cititori.

Câteva dintre acestea se regăsesc și în volumul Xanax”, își descria Liviu Iancu activitatea în prezentarea de pe profit.ro, publicație unde a lucrat din 2015.


Ultimele stiri
Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO

Coaliția prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni. Grup de lucru la Guvern,…

USR, atac la PSD înaintea moțiunii simple împotriva ministrei Mediului. Ștefan Pălărie: În acordul de coaliție de guvernare…

Un grup de parlamentari vrea să legalizeze omagierea criminalilor de război și a figurilor legionare. Ce ar însemna…

Salariu de 4.000 de euro la TAROM pentru postul de director general: care sunt condițiile minime pe care…