Confidenţialitate

A murit actrița și cântăreața Olivia Newton-John

Vedetă a musicalului “Grease” și cântăreață mulți-premiată, Olivia Newton-John a încetat din viață la vârsta de 73 de ani, relatează BBC.

Vestea decesului a fost confirmată, luni, de familia artistei, care a făcut apel la respectarea intimității în aceste momente dificile.

Olivia Newton-John a purtat o luptă îndelungată împotriva cancerului, întinsă pe mai mult de trei decenii.

Boala a recidivat în mai multe rânduri.

Olivia Newton-John s-a născut la 26 septembrie 1948, la Cambridge, în Marea Britanie.

Cel mai mic copil al profesorului Brin Newton-John şi al Irenei, fiica fizicianului câştigător al Premiului Nobel Max Born, Olivia s-a mutat la Melbourne, în Australia, împreună cu familia, pe când avea 5 ani.

Primul său succes, amintește Agerpres, a fost câştigarea unui concurs de talente la o emisiune populară, “Sing, Sing, Sing”, prin care a obţinut o excursie la Londra. Până la vârsta de cincisprezece ani, a înfiinţat un grup de fete numit “Sol Four” şi, în 1963, a apărut în emisiuni locale de televiziune şi în programe săptămânale de muzică pop în Australia. Când a mers la Londra, în excursie, a colaborat cu prietena sa din Melbourne, Pat Carroll (în prezent Farrar), pentru a crea un duet, “Pat & Olivia”, şi a călătorit în baze militare şi cluburi din Marea Britanie şi Europa.

Olivia Newton-John a înregistrat primul său single pentru Decca Records în 1966, o versiune a lui Jackie DeShannon – “Till You Say You’ll Be Me”, iar în 1971 a înregistrat un cover al piesei lui Bob Dylan “If Not For You”, co-produsă de Bruce Welch şi John Farrar, cu care continuă să colaboreze şi în prezent.

A lansat în 1973 albumul de debut “Let Me Be There”, intrând în primele zece single-uri din SUA şi fiind onorată de “Academy Of Country Music” ca vocea feminină cea mai promiţătoare şi cu un Premiu Grammy pentru cea mai bună voce Country. Ulterior, a realizat şi alte materiale discografice între care: “Olivia” (1972), “Long Live Love” (1974) şi “First Impressions” (1974).

În 1974, a lansat un alt material discografic, “If You Love Me (Let Me Know)”, care a reprezentat un adevărat succes, piesa “I Love You, I Honestly love You”, inclusă pe acesta, ajungând numărul unu în lume. Anul următor a reprezentat, de asemenea, un an important pentru cântăreaţă. “Have You Never Been Melow” a fost cel de-al doilea hit care s-a situat pe locul 1 în toate topurile. Tot în această perioadă, a realizat albumul “Clearly Love” (1975), ce conţine piesele de succes “Something Better To Do” şi “Let It Shine”. În 1976, a realizat două materiale discografice “Don’t Stop Belevin” şi “Come On Over”. Un an mai târziu, a scos materialele “Making a Good Thing Better” şi “Olivia Newton-John’s Greatest Hits”.

În 1977, a fost distribuită în rolul principal în filmul “Grease”, care a apărut în 1978, o adaptare după un musical de pe Broadway, în care a jucat alături de cântăreţul şi actorul John Travolta. Albumul de pe coloana sonoră a filmului a staţionat timp de 12 săptămâni pe locul 1: a obţinut discul de platină pentru “You’re The One That I Want”, un duet cu John Travolta, şi discuri de aur pentru “Hopelessly Devoted to You” şi “Summer Nights” cu John Travolta. Ultimele două single-uri au fost în Billboard Top 5 simultan.

Rolul i-a adus un Premiu People’s Choice. A fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un musical şi la un Premiu al Academiei, în 1979, pentru interpretarea melodiei “Hopelessly Devoted to You”. Popularitatea filmului s-a menţinut în timp, fiind relansat cu prilejul împlinirii a 20 de ani, în 1998. Până în prezent, “Grease” rămâne cel mai de succes film muzical din istorie. Printre alte filme de lung metraj în care a jucat Olivia Newton-John se numără: “Funny Things Happen Down Under” (1965), “Toomorrow” (1970), “Xanadu” (1980), “Two Of A Kind” (1983), “It’s My Party” (1996), “Sordid Lives” (2000), “Score: A Hockey Musical” (2010) şi “A Few Best Men” (2011).

În 1978, cântăreaţa şi-a schimbat stilul muzical, trecând de la pop la rock şi scoţând pe piaţa muzicală “Totally Hot”, care a reprezentat un real succes, fiind incluse pe acesta piese precum “A Little More Love”, “Deeper Than Me Night”, “Totally Hot” şi “Dancin’Round and’Round”.

Din 1985, succesul comercial al cântăreţei nu mai este acelaşi. Albumele sale “Soul Kiss”, “The Rumor”, “Warm & Tender”, “Back To Basics” şi “Gaia” nu mai reprezintă succese atât de mari precum cele anterioare.

În 1998, a realizat single-ul “Back With a Heart”, o excelentă combinaţie între pop şi country. În februarie şi martie acelaşi an, a cântat în duet cu Cliff Richard înregistrând un adevărat succes. În 2000, a concertat împreună cu australianul John Farnham în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Sydney. În 2001, a efectuat un turneu în SUA pentru a marca 30 de ani de carieră muzicală.

Ultimele sale albume sunt: “Christmas Wish” (2007), “A Celebration in Song” (2008) şi “This Christmas” (2012).

În ultima perioadă, a apărut în producţii precum: “Dancing with the Stars” (2005), “Monster House” (2006), “Veronica Mars” (2006), “Charlie talisman” (2007), “Naufragiaţii” (2008), “Miranda”, “Angela and Friends” (2010), “Dancing on Ice”, “20 to 1” (2006-2010), “Animal Practice” (2012).

Este câştigătoare a patru premii Grammy. A fost nominalizată la premiile Globul de Aur. În noiembrie 2015, Billboard Magazine a inclus “Physical” pe locul al optulea pe lista celor mai bune 100 de melodii ale tuturor timpurilor, iar în 2010 l-a enumerat ca fiind “Cel mai sexy cântec al tuturor timpurilor”. În 2015, Olivia Newton-John a fost clasată pe locul 20 în topul Billboard – “Cei mai mari 100 de artişti din toate timpurile”.

Se implică în acţiuni umanitare legate de mediu şi lupta împotriva cancerului la sân, potrivit Cinemagia.

La 2 iulie 1992, Olivia Newton-John a fost diagnosticată cu cancer la sân, lupta cu boala fiind sursă de inspirație pentru albumul “Gaia”. Ulterior, a încheiat un parteneriat cu Austin Health şi a anunţat în 2012 crearea unui centru oncologic ce îi poartă numele – Olivia Newton-John Cancer and Wellness Center, din campusul Austin din Melbourne, Australia.

În 1992, a creat Ziua Naţională a Arborilor, responsabilă pentru plantarea a peste zece milioane de copaci în Australia.

Artista a fost numită primul Ambasador al Bunăvoinţei la Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.