Confidenţialitate


A fost instituit Premiul Ana Aslan


A fost instituit Premiul Ana Aslan

Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie a organizat prima ediţie a Premiilor “Ana Aslan”, care recompensează persoanele, echipele sau instituţiile care au continuat demersurile profesoarei şi au identificat noi metode de tratament, au obţinut rezultate semnificative în cercetarea medicală sau în activitatea clinică de zi cu zi, contribuind astfel la dezvoltarea medicinei româneşti.

“Primul astfel de institut din lume, Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, care poartă numele şi continuă tradiţia şi profesionalismul lăsate moştenire de medicul ‘tinereţii fără bătrâneţe’, Ana Aslan, a organizat Ediţia I a Premiilor ‘ Ana Aslan’, în memoria activităţii profesoarei. Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie a sărbătorit o triplă aniversare în anul 2017: 120 de ani de la naşterea Anei Aslan, 65 de ani de la înfiinţare şi, nu în ultimul rând, 60 de ani de la inventarea formulei medicamentului Gerovital H3, cel mai longeviv medicament geriatric din lume”, se arată într-un comunicat de presă al institutului.

Comisia de selecţie a premiilor, condusă de secretarul general al Academiei Române, Victor Voicu, a acordat nouă distincţii la această primă ediţie a premiilor.

Prof. Ovidiu-Alexandru Băjenaru i-a fost acordat Premiul “Ana Aslan” pentru cercetare ştiinţifică medicală fundamentală şi aplicată, prof. Dragoş Vinereanu – Premiul pentru performanţă în medicina internă şi cardiologie, prof. Dafin Mureşan – Premiul pentru performanţă în studiul îmbătrânirii active şi neuroştiinţei, prof. Bogdan Popescu – Premiul pentru performanţă în studiul şi tratamentul bolilor cronice degenerative, directorului Antibiotice Iaşi, Ioan Nani – Premiul pentru performanţă în dezvoltarea resurselor indigene destinate terapiei medicamentoase româneşti.

Colectivul condus de prof. Corin Badiu şi cercetătorul ştiinţific Dana Manda de la Laboratorul de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară şi structural al Institutului de Endocrinologie “C.I. Parhon” a fost recompensat cu Premiul “Ana Aslan” pentru performanţă în utilizarea tehnologiei moderne în cercetarea şi activitatea medicală, iar conf. Andrei Nanu cu Premiul pentru performanţă în studiul şi promovarea dreptului la sănătate şi a drepturilor pacientului.

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, condus de Roxana Elena Almăşan, a primit Premiul “Ana Aslan” pentru performanţă în recuperarea medicală şi balneologie.

Premiul “Ana Aslan” pentru genetică şi biologie celulară i-a revenit prof. Maria Puiu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara.

Ceremonia de acordare a premiilor a avut loc la Muzeul Naţional Cotroceni, în Sala “Cerchez”.


Ultimele stiri
Ilfov: Autoritățile nu declară stare de alertă la Sintești, așa cum a cerut ministra interimară a Mediului. Președintele…

România, învinsă de Bosnia cu 4-2 în Liga Națiunilor. Hagi: „Eu sunt principalul vinovat” | AUDIO

Bărbatul suspectat că și-a ucis iubita în Vâlcea și i-a aruncat cadavrul în râul Olt, prins în Elveția

Decizie pentru Călin Georgescu, așteptată la Curtea de Apel București, după ce a fost lăsat sub control judiciar…

Tulcea: Dronă detectată, azi-noapte, lângă Isaccea. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate pentru monitorizare

Deputatul Daniel Zamfir, după protestul elevilor împotriva proiectului privind uniformele: „Prin faptul că au ales să poarte negru…

Jurnalistul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani

Audierea primilor șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan. Alexandru Nazare și Tánczos Barna au primit aviz…

PNL ar putea sesiza CCR dacă președintele nu convoacă alegeri anticipate, în cazul în care Guvernul Mureșan nu…

Strategia lui Gheorghe Hagi pentru meciul România – Bosnia-Herțegovina: „Vom face multe schimbări” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează