Confidenţialitate

A doua ediție a Romanian Creative Week, la Iași

Peste 40 de show-uri de modă, trei zile de competiţii de gaming, zeci de spectacole new media, concerte şi expoziţii spectaculoase, sunt organizate în următoarele zile la Iaşi, în cadrul Romanian Creative Week.

Potrivit organizatorilor, până pe 30 mai, RCW continuă cu noi evenimente spectaculoase, precum Romanian Fashion Week, deschiderea New Media Alley şi New Media Street, la Baia Turcească, pentru prima dată după multă vreme, sunt organizate proiecţii de film în fiecare seară, iar City Kings va fi gazdă pentru cei mai împătimiţi gameri şi streameri din România.

“Sunt patru actori care devin esenţiali atunci când ne gândim că un oraş nu poate trăi numai din istorie, ci că misiunea lui este să construiască un viitor: antreprenorii, cei din industriile creative, cei din organizaţiile independente şi, desigur, artiştii, fără de care nu putem realiza acest efort”, a explicat Irina Păcurariu care este conceptul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti, organizat la Iaşi în perioada 20 – 30 mai.

Organizatorul Romanian Creative Week, Irina Schrotter, a mulţumit municipalităţii, Palas şi tuturor instituţiilor publice şi companiilor private care s-au alăturat proiectului, felicitându-i totodată pe toţi peste cei 800 de artişti români şi străini veniţi la Iaşi, cu lucrările lor, în aceste zile.

“Mă bucură foarte mult să văd că primarul Iaşului, domnul Mihai Chirica, şi echipa de consilieri a oraşului Iaşi au înţeles că Romanian Creative Week este un eveniment pentru care ei trebuie să dea un cec în alb, prin urmare nu au intervenit în nici un fel în demersurile artistice pe care noi l-am propus. Lucru pe care nici noi, organizatorii, nu l-am făcut. Doar am ales nişte curatori, profesionişti în care credem, oameni care au un cuvânt puternic de spus având în vedere educaţia, experienţa şi interdisciplinaritatea lor”, a declarat Irina Schrotter.

Aceasta a criticat totodată corporaţiile, mai ales cele multinaţionale, că nu se implică în susţinerea dezvoltării culturii şi educaţiei culturale a tinerilor şi, implicit, a angajaţilor lor.

“Am o singură dezamăgire: corporaţiile şi marii angajatori din Iaşi, care nu au înţeles să sprijine acest eveniment şi care nu au bugete pentru comunitatea în care îşi dezvoltă afacerile. Cred că este vina noastră că le permitem acestor corporaţii să nu investească deloc în comunitate, să nu susţină viaţa culturală de aici”, a declarat Irina Schrotter.

Conform programului, 87 proiecte care îmbină arta şi tehnologia vor fi prezentate în aceste zile în cadrul RCW. De asemenea, 80% dintre proiectele ce pot fi văzute din 26 mai au fost realizate special pentru RCW 2022.

New Media Alley, pe pietonalul Ştefan cel Mare, şi New Media Street, pe tot bulevardul Copou, se deschid din 26 mai cu videomaping, instalaţii video interactive, instalaţii de sunet, performance-uri care utilizează tehnologia şi relaţia dintre artă şi tehnologie.

“New Media a început anul trecut ca un proiect pilot, mic, dar curajos. Anul acesta venim cu o premieră pentru Iaşi, pentru că nu a mai avut loc în acest oraş un eveniment care să găzduiască atât de multe proiecte pe direcţia noilor tehnologii. Sunt 87 de lucrări, o parte realizate de studenţii din Iaşi care au câştigat un call de proiecte. Alţi studenţi au creat opere de artă digitală care pot fi vizionate într-o galerie augmentată virtual”, a explicat Andrei Cozlac, curatorul secţiunii New Media din cadrul Romanian Creative Week.

La Romanian Fashion Week, eveniment care se va desfăşura vineri, sâmbătă şi duminică, moda va fi prezentată cu ajutorul designerilor de fashion din România care au fost entuziaşti să vină în Iaşi după ce au văzut ce s-a întâmplat deja în cadrul Romanian Creative Week.

“Fashion designerii se entuziasmează rar, mai ales că de multe ori sunt într-o competiţie extrem de necesară. Dar noi am creat un forum – cum au toate evenimentele importante, care se numeşte Romanian Creative Week Forum, în care vorbim despre cum pot să îşi ducă mai departe creaţia într-un mod responsabil”, a explicat Lucian Broscăţeanu, curatorul Romanian Fashion Week.

La evenimentul care începe din 27 mai pe spectaculoasa scenă amenajată în Grădinile Palas vor fi prezenţi 23 de designeri consacraţi, 24 de designeri emergenţi, dintre care 14 sunt câştigători ai celui mai mare concurs dedicat modei în România, şi zeci de designeri ai secţiilor de design vestimentar ale celor mai importante patru universităţi de profil din ţară îşi vor prezenta colecţiile în mai mult de 40 de show-uri individuale sau colective.

“Romanian Fashion Week este dedicată viitorului inovativ al modei româneşti. Ceea ce o să vedeţi pe podium este o ipostază a ceea ce poate să însemne această inovaţie în viitorul modei româneşti”, a mai precizat Lucian Broscăţean.

Potrivit organizatorilor RCW, Baia Turcească, care este un şantier în lucru, se transformă în şantier în şantier. Astfel, Baia Turcească, unul dintre secretele bine ascunse ale Iaşului, cum a descris-o Marian Pălie, curatorul expoziţiei Sincronia, se deschide de miercuri pentru public, pentru prima dată după multă vreme.

“SinCronia este o expoziţie şantier într-un şantier. Un şantier început acum multă vreme, de sincronizare a României cu ideile occidentale. În contextul actual, este şi o declaraţie politică, deoarece tranşează într-o formă definitivă care este direcţia de dezvoltare a României, fără îndoială spre Occident”, a menţionat Marian Pălie.

Expoziţia prezintă 35 de lucrări ale 25 de artişti, un nou val de avangardă românească, “unii creatori sunt controversaţi, cu lucrări foarte controversate, alţii intriganţi, alţii banali. Pe ansamblu, o expoziţie transgresivă”.

Tot la Baia Turcească se desfăşoară şi Incantatio Mundi, o expoziţie despre resetarea contemporană a artei, designului, meşteşugului şi arhitecturii.

În cadrul RCW este inclusă şi a doua ediţie Moldova Film Festival, care aduce în prim plan filmele regizoarei germane Angela Schanelec.

“Anul acesta, Moldova Film Festival este găzduit de Casa Pogor, care e activată ca spaţiu cinematografic. Pe lângă retrospectiva filmelor Angelei Schanelec, sâmbătă şi duminică vă invit să urmăriţi două filme minunate. Sâmbătă, “Dovlatov”, cu o imagine absolut superbă, care vorbeşte despre şase zile din viaţa poetului rus Sergei Dovlatov, un disident al regimului opresiv din URSS. Iar duminică, un film georgian, “What do we see when we look at the sky?”, un basm modern, care vorbeşte despre calm, blândeţe şi dragoste şi care ne arată că cinema-ul poate schimba lumea”, a dezvăluit Caterina Pruteanu, fondatorul Moldova Film Festival.

Tot în cadrul celei de-a doua ediţii a Romanian Creative Week, banii virtuali, bani din viitor în prezent, sunt prezentaţi în cadrul unei dezbateri la care rezervările au fost sold out după doar o singură zi. Despre bani, dar şi despre inovaţie în finanţe se discută în secţiunea Inovation&Digital, din cadrul Romanian Creative Week 2022.

“Tehnologia blockchain devine cu paşi înceţi dar siguri următoarea eră tehnologică. La nivel internaţional se clasează ca una dintre cele mai căutate competenţe de către angajatori. Vrem să facem mai uşor de înţeles o tehnologie care pare desprinsă din SF. Vorbim cu Alin Andrieş, profesor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi, de ce e nevoie de tehnologia asta, de ce tremurăm acum cu inflaţia, dacă va veni o recesiune şi ce facem dacă vine o recesiune. Al doilea invitat este Felix Aftene, relevant pentru artistul avangardist, care înţelege că e important să fie la curent cu tot ce se întâmplă în lume”, a explicat Vlad Mercori, CEO Stakeborg, organzatorul dezbaterii.

La ediţia din acest an a fost inclusă şi o secţiune de jocuri. Romanian Creative Week aduce la Iaşi şi unul dintre cele mai importante evenimente de gaming din ţară, reunind nume importante din acest tip de competiţie: de la gameri profesionişti până la streameri recunoscuţi la nivel naţional la amatori, care vor să intre în lumea gamingului profesionist.

“City Kings se desfăşoară între 27-29 mai la Sala Sporturilor, e o competiţie care a crescut de anul trecut şi la care vin foarte mulţi gameri mari. Interesul a fost foarte mare anul trecut, iar anul acesta dorinţa de a participa este şi mai mare”, a explicat Cătălin Muraru, reprezentant Roton şi organizator al evenimentelor City Kings şi Musicalling.

Aflat la cea de-a doua ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Alături de FEPIC, organizatori ai evenimentului sunt: Palas, Primăria Municipiului Iaşi, Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, Universitatea “Al. I. Cuza”, Universitatea Naţională de Arte “George Enescu” Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi, Rodotex.