Confidenţialitate


A 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, la start | VIDEO


A 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, la start | VIDEO

Festivalul de Film de la Cannes, ajuns la cea de-a 75-a ediţie, propune o selecţie de nume mari de la Hollywood, nou-veniţi de răsunet şi laureaţi cu Palm d’Or la ediţiile anterioare, o revenire ce stârneşte senzaţie chiar şi în contextul în care războiul din Ucraina umbreşte festivităţile, relatează Agepres, citând Reuters.

“Sincer, cred că aceasta este unul dintre cele mai bune programe de la Cannes din ultimii ani”, a declarat Scott Roxborough, şeful biroului european al publicaţiei americane The Hollywood Reporter.

Festivalul, care debutează marți, îşi reia calendarul tradiţional după doi ani de perturbări pandemice. În 2020, festivalul a fost anulat, iar anul trecut a fost mutat în iulie, când a avut loc sub protocoale stricte asociate Covid.

Printre producţiile hollywoodiene de “categoria grea” se numără “Top Gun Maverick”, care îl va aduce pe actorul american Tom Cruise la Cannes pentru prima dată în ultimele trei decenii, dar şi pelicula biografică “Elvis”, în regia lui Baz Luhrmann, cu Austin Butler şi Tom Hanks.

Actorul, producătorul şi regizorul american Forest Whitaker va fi recompensat cu trofeul Palme d’Or de Onoare pentru cariera “strălucită” a artistului, precum şi discretul său angajament umanitar, după cum au anunţat organizatorii la începutul acestei luni.

David Cronenberg îşi va marca revenirea la genul horror cu filmul “Crimes of the Future”, în care joacă Viggo Mortensen, Kristen Stewart şi Lea Seydoux.

Va exista, de asemenea, o importantă prezenţă din Asia, în pofida absenţei Chinei, cu filme de Park Chan-wook şi Hirokazu Koreeda în competiţie şi cu actorul din “Squid Game” Lee Jung-jae care îşi va prezenta noul său film, “Hunt”.

“Toată lumea doreşte un fel de revenire pentru acest moment, un fel de re-deşteptare a cinematografiei aici, la Cannes”, a spus Roxborough.

Festivalul se deschide cu un film cu zombi, “Final cut” (“Coupez!”), în regia francezului Michel Hazanavicius, care a schimbat titlul din “Z (comme Z)” pentru a elimina riscul de confuzie cu litera “Z” care apare vopsită pe blindatele ruse din Ucraina şi care este folosită pentru a susţine invazia rusă.

Festivalul a interzis prezenţa delegaţiilor oficiale ruse, însă va prezenta filmul “Tchaikovski”s Wife” al regizorului rus Kirill Serebrennikov, exilat la Berlin, care a condamnat în mod deschis invazia Rusiei în Ucraina.

De asemenea, în cadrul festivalului va fi proiectat “Mariupolis 2” al regizorului lituanian Mantas Kvedaravicius, în vârstă de 45 de ani, care a fost ucis în Mariupol, oraş ucrainean puternic bombardat de forţele ruse, în urmă cu aproape o lună, în timp ce lucra la această producţie. Logodnica lui, Hanna Bilobrova, care a finalizat proiectul, va prezenta acest film.

O altă producţie ucraineană prezentată la festival este un film de debut al lui Maksim Nakonechnyi, “Butterfly Vision”, care relatează povestea unei tinere din Ucraina care se întoarce în ţara sa după ce a fost capturată şi apoi eliberată într-un schimb de prizonieri.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează