Confidenţialitate


70 de zboruri anulate de Air Berlin


70 de zboruri anulate de Air Berlin

Compania Air Berlin, a doua mare companie aeriană germană, a anunțat marți că a fost nevoită să anuleze aproximativ 70 de zboruri după ce un număr mare de piloți s-au îmbolnăvit, transmite Reuters.

Potrivit informațiilor publicate pe pagina de Internet a companiei, sunt anulate zeci de zboruri cu plecarea de pe mai multe aeroporturi din Germania inclusiv Berlin Tegel, Duesseldorf, Hamburg și Koln.

Reprezentanții sindicatului piloților Vereinigung Cockpit nu a făcut niciun comentariu despre cele întâmplate.

Anul trecut, a existat o întâmplare asemănătoare, după ce compania aeriană germană TUIfly a fost și ea nevoită să anuleze o serie de zboruri din același motiv.

Air Berlin a intrat în insolvență luna trecută, după ce principalul său acționar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să o susțină financiar.

Guvernul german a venit în sprijinul companiei aeriene cu un credit punte de 150 de milioane de euro.

Directorul general de la Air Berlin, Thomas Winkelmann, a declarat săptămâna trecută că s-au purtat discuții cu peste 10 părți interesate de activele companiei.

Potrivit surselor, de preluarea activităților Air Berlin sunt interesați în special transportatorii aerieni Lufthansa, Ryanair, Easyjet și Condor.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)