Confidenţialitate


6-4, Game, Set Halep!


6-4, Game, Set Halep!

Simona Halep câștigă primul set după 46 de minute de tenis intens.

Simona Halep (4 WTA) o conduce pe Pliskova (2 WTA) cu 5-1 în meciurile directe, dar cele două nu s-au înfruntat până acum pe zgură, ci doar pe hard.

Chiar dacă jucătoarea din Cehia câștigă primul game al setului secund la avantaje, surprinzând-o în câteva rânduri pe Simona Halep cu loviturile sale, jucătoarea noastră arată pe teren că este într-o formă foarte bună.

Azi, Jelena Ostapenko (20 ani) s-a calificat joi în finala probei feminine de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, în urma victoriei obținute în fața elvețiencei Timea Bacsinszky, nr. 31 mondial, în trei seturi: 7-6 (7/4), 3-6, 6-3.


Ultimele stiri
Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO