Confidenţialitate


3 inculpați au fost arestați preventiv în dosarul DIICOT privind condițiile inumane de la azilul din Mureș


3 inculpați au fost arestați preventiv în dosarul DIICOT privind condițiile inumane de la azilul din Mureș

Administratorul centrului din Bărdești, județul Mureș, președinta Asociației care administrează azilul și fiul acesteia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, potrivit unor surse din anchetă. Decizia Tribunalului Mureș  a venit la finalul unei ședințe de judecată care a durat 7 ore.

Avocații inculpaților solicitaseră arest la domiciliu.

Cele trei persoane sunt acuzate de constituirea unui grup infracțional și trafic de persoane.

Procurorii spun că sub paravanul Asociației RE-MIN, aceștia își însușeau banii oferiți pentru îngrijirea persoanelor din azil de rudele celor internați și de stat, prin direcțiile de asistență socială

Și DNA a început o anchetă în acest caz descoperit de Centrul de Resurse Juridice în urma unei vizite neanunțațe. Reprezentanții ONG-ului au găsit în acest azil 5 persoane cu dizabilități închise într-un subsol, printre materiale de construcții, ținute pe saltele cu fecale, urină și sânge, așezate pe podea, iar alți doi tineri erau ținuți într-o încăpere de nici 3 metri pătrați, fără lumină naturală și fără aerisire.

Toate persoanele din azil au fost transferate, iar unii dintre ei au ajuns la spital.

(Sursa foto: Facebook Centrul de Resurse Juridice)


Ultimele stiri
Ucraina va instala adăposturi mobile la toate punctele de frontieră cu România, Moldova și Polonia | AUDIO

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Tricolorii caută victoria după două înfrângeri. Hagi: „suntem pregătiți să facem un…

Tulcea: Dronă căzută la Plauru. Echipe ale MApN au fost trimise în zonă

Laura Vicol, noi acuzații în dosarul Nordis. DIICOT extinde urmărirea penală | AUDIO

România așteaptă astăzi evaluarea agenției de rating Standard & Poor’s. Nazare: „Decizii cruciale pentru România nu doar pentru…

PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează