10 ani de la uraganul Katrina: Cum a ajutat Brad Pitt la construirea a 109 case în New Orleans – FOTO

Ziua de 29 august 2015 marchează zece ani de când uraganul Katrina a lovit orașul New Orleans, omorând peste 1.800 de oameni și distrugând peste 5.300 de case numai în cartierul Lower 9th Ward. De atunci, actorul Brad Pitt a reușit, prin fundația sa, să construiască 109 case pentru rezidenții zonei rămași fără adăpost.

Actorul Brad Pitt, care a scos recent la vânzare pentru 6,5 milioane de dolari casa lui și a Angelinei Jolie din New Orleans , s-a implicat în reconstruirea caselor distruse în cartierul Lower Ninth Ward din New Orleans de când a fost devastat de uragan în urmă cu 10 ani, scrie dailymail.co.uk.

„Ne-am implicat în asta incredibil de naiv, gândindu-ne doar că putem construi case – cât de greu poate fi?”, a povestit actorul pentru New Orleans Times-Picayune. Mult mai greu decât credea, s-a dovedit. Pitt a mai spus că nu avea nicio idee despre complicațiile birocratice care aveau să apară, inclusiv structuri de împrumut, consiliere financiară și drepturi funciare. Dar asta nu l-a oprit nici pe el nici pe locuitorii din zonă, iar acum Brad Pitt e încântat că 109 case colorate, solide și ecologice stau acum pe terenul care nu era decât noroi și moloz imediat după ce Katrina a lovit.

„Mă simt inundat de mândrie când văd această mică oază de culoare și de panouri solare”, a mai spus Brad Pitt pentru publicația din New Orleans. Locuitor și el al New Orleans-ului și amator de arhitectură, Pitt a vrut ca fundația sa, Make It Right, să construiască locuințe care nu numai să servească nevoilor rezidenților, dar care să fie și bine gândite ca design, prietenoase cu mediul și accesibile nu numai ca realizare, ci și ca trai.

„Conduc prin cartier și văd oameni la ei pe verandă și îi întreb cum se simt în casa lor. Iar ei spun „Bine”. Și îi întreb cât e factura la utilități. Iar ei spun ceva de genul „24 de dolari” și mă simt fantastic.” Pitt a reușit și să îi aducă în proiect pe unii dintre cei mai buni arhitecți din lume pentru a lucra la designul unora dintre casele futuristice.

Actorul a vrut și ca locuințele să fie plăcute din punct de vedere estetic și să le permită rezidenților să contribuie la construcție. ”Localnicii, familiile au fost cei care au conceput cartierul. Au avut alegerile la dispoziție. Ei au ales casele care să se potrivească nevoilor lor. Ei au ales culorile.”

Reconstruirea cartierului a costat 26,8 milioane de dolari, cu un cost mediu de 150.000 de dolari pe fiecare casă. Banii pentru proiect au venit din împrumuturi federale și donații; nu e clar dacă Brad Pitt a investit din fondurile personale pentru a duce la realizarea proiectului – dar a investit cu siguranță din timpul său.

Fundația Make It Right a lui Brad Pitt a reușit să reconstruiască 109 case în New Orleans, în zona cea mai afectată de uraganul Katrina – GALERIE FOTO:

FOTO: makeitright.org