Confidenţialitate


10.000 de copii s-au bucurat de cadouri în campania “Încalță un copil, de iarnă!”


10.000 de copii s-au bucurat de cadouri în campania “Încalță un copil, de iarnă!”

22 de puncte de colectare în toată România, 17 asociații și parteneri locali care au pus umărul ca totul să se desfășoare în cele mai sigure condiții pentru toată lumea. În povestea “Încalță un copil, de iarnă!” sunt poveștile a mii de oameni care s-au oprit pentru un moment și au ales să facă bine.

Mirela Retegan și Gașca Zurli au dus personal ghetuțe și pachete cu dulciuri copiilor din mai multe sate. 5 echipe Zurli au luat Drumul Ghetuțelor și au parcurs mii de kilometri prin țară pentru ca încălțările și pachetele cu dulciuri să ajungă la timp la copii. O echipă a pornit din București spre Rm. Vâlcea, Craiova, Arad, Timișoara, Dej, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Sibiu, Brașov.

O altă echipă a dus pachetele din București la Buzău, Focșani, Botoșani și Iași. Vrăjimăturica și Supereroul Mulțumesc din Gașca Zurli au ajuns cu ghetuțe până în satele Runcu și Domnița din Iași, la copiii aflați în grija celor de la World Vision România.

A treia echipă Zurli a ajuns cu ghetuțe și dulciuri în satul Drăgoiești din Ialomița. A patra echipă a ajuns cu daruri la copiii din Centrul de Plasament Vălenii de Munte și în satul Hotarele din Giurgiu, iar a cincea echipă a ajuns în Călărași, la Aprozi. Fiecare asociație parteneră a distribuit ghetuțele strânse pe plan local, în satele din județul de care aparțin.

“Nu pot descrie în cuvinte tot ce simt. Faptul că mii de români din țara și din Diaspora și-au dat mâna pentru a face binele acesta mare pentru atâția copilași, este FANTASTIC. Sunt recunoscătoare și nu pot decât să fac o imensă plecăciune în fața acestor oameni și să le spun un mare MULȚUMESC. Împreună facem Roata Binelui să se învârtă. În satele României încă sunt mii de copii desculți și flămânzi. Mergem mai departe, împreună, în povestea binelui.”, spune Mirela Retegan, inițiatoarea campaniei.

Europa FM a fost printre susținătorii acestui demers încă de la prima ediție. Campania ”Încalță un copil, de iarnă!” s-a bucurat și de susținerea unor branduri puternice, cu tradiție, precum CEC Bank, Catena, Dobrogea, Eugenia Zurli, Kandia (Sugus, Papi), P.J. Shoes, KiK, Leonardo, Fares, BiBi Shoes, Covalact, Fulga, Reserved, Sinsay.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, reconfirmat președinte al USR. Seidler, legat de legea ANI: Ne așteptăm ca președintele Dan să folosească…

Județul Neamț, al cincilea la nivel național în ce privește cazurile de violență în familie. Polițiștii au intervenit…

Alexandru Nazare: Guvernul nu poate majora salariile și pensiile cât timp datoria publică depășește 60% din PIB |…

Prețurile globale ale alimentelor ar putea crește cu 11,8% în 2026. Estimările Oxford Economics | AUDIO

Sindicatul Liber amenință cu oprirea metroului dacă Ministerul Transporturilor nu achită la timp compensația prevăzută în contractul de…

Noua lege a salarizării, încă în dezbatere, nemulțumește CSM. Șeful Înaltei Curți ar putea avea un salariu mai…

Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează