Confidenţialitate


#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă Salina Turda GALERIE FOTO


#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă Salina Turda GALERIE FOTO

Aproape am ajuns la finalul lunii septembrie, iar weekend-ul acesta Victor Silaghi te-a invitat să descoperi Salina Turda.

Pentru început trebuie să ştiţi ca jurnaliştii de la Business Insider (un site  american specializat pe știri de business și tehnologie) au plasat Salina Turda din judeţul Cluj într-un top al celor “25 de destinaţii incredibile de călătorie despre care nu ştiai că există”. Salina este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul mentionat anterior, iar în 2012 a fost declarată proiectul turistic al anului. Milioane de turişti, străini şi români, i-au trecut pragul şi au plecat, de fiecare dată, cu zâmbetul pe buze şi cu menţiunea că vor reveni cât de curând.

Salina se află în top alături de alte locuri mai puţin cunoscute din lume, precum: “Râul fermecat“ – un râu sărat din insula Mindanao din cadrul statului insular Filipine, “Scara spre cer“ din Hawaii, o pădure cu pini din Polonia unde copacii au o curbă interesantă la 90 de grade sau un parc mereu înflorit din Japonia.

Situată la aproximativ 30 de kilometri de oraşul Cluj-Napoca, excursia la salina Turda se anunţă fascinantă încă de la vederea clădirii de la suprafaţă. Să nu mai menţionăm de miile de becuri şi beculeţe din interior, de galeriile de sare sau de aerul care parcă iţi intra ăn creier şi nu în plămâni. Parcă te afli într-un film SF sau pe o navă care abia porneşte la drum, în larg, pe mare.

Salina Turda se află în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină (prin galeria de acces Franz Josef) se făcea până în anul 2010 din str. Salinelor 54A (cartierul Turda Nouă), iar în prezent accesul se realizeaza si prin noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău (Aleea Durgău nr. 7).

Calatoria din salină începe prin galeria Franz Josef, un culoar lung de câteva sute bune de metri, la capătul caruia se află un lift. Dacă sunteţi mai sportivi, puteţi alege o altă variantă: treptele care vă conduc la (înca) 80 de metri adâncime.

La mina lui Rudolf, cea mai mare încăpere subterană din ţară, se poate juca bowling, golf sau baschet. Tot în această mină cu nume de ren sunt montate o roată-carusel pe care pot urca opt persoane simultan şi tobogane pentru copii. Într-o extremitate a sălii se află un amfiteatru săpat în sare, cu aproape 200 de scaune încălzite, întrucât temperatura din salina este de 10-12 grade Celsius. Din mina Rudolf, un al doilea lift panoramic coboară până la aproape 120 de metri adâncime, în mina Terezia. La ieşirea din lift a fost amenajată o pasarelă peste lacul sărat din mina Terezia.

În salină au fost amenajate mai multe terase iluminate pe o insuliţă de sare, terase care, de sus, par nişte OZN-uri. Lângă terase este şi un debarcader de unde puteţi urca într-o barcă şi sa vă plimbaţi pe lacul de sare.

Important: Începand cu 14.09.2015, programul de funcţionare al Salinei Turda este intre orele 9-17, cu ultima intrare la orele 16. Biletul costă 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii şi studenţi, 12 lei pentru pensionari.

Mai multe detalii gasiţi pe site-ul salinei Turda sau pe pagina de Facebook.

Foto: Victor Silaghi

 

 


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează