Confidenţialitate


#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă orașul Sibiu


#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă orașul Sibiu

Dacă săptămâna trecută ne-am oprit atenţia asupra oraşului aflat în inima ţării, astăzi vom călători 145 de kilometri spre vest, pe Drumul Naţional 1 şi vom ajunge în orasul în care s-a născut actualul Preşdinte al Romţniei, Klaus Werner Iohannis. Desigur, despre Sibiu e vorba, propunerea noastră de la acest sfârşit de săptămână.

Sibiu (în germană Hermannstadt, în maghiară Nagyszeben, în latină Cibinium) este reședința de județ și cel mai mare municipiu al județului Sibiu. Localitatea este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 147 000 de locuitori, conform recensământului din anul 2011.

Municipiul Sibiul a reprezentat întotdeauna şi reprezintă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă. Orașul a fost Capitală a Transilvaniei între anii 1692-1791, respectiv 1849-1865. În ultimii ani, Sibiu a cunoscut o renaștere economică și culturală semnificativă, fiind, în prezent, unul dintre orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România. În anul 2007 a fost Capitala Culturală Europeană, împreună cu orașul Luxemburg.

La Sibiu, se poate ajunge cu orice mijloc de transport: cu maşina (de la Bucureşti, distanţa de aproximativ 290 de kilometri se parcurge în 4- 4 ore şi jumatate pe Drumul Naţional 7), cu avionul (Sibiul are un aeroport internațional de unde se efectuează curse zilnice către Germania, Austria, Spania, Marea Britanie și Italia, o parte cu escala la Timișoara. Aeroportul a încheiat un amplu proces de modernizare care permite primirea aeronavelor mari), cu autocarul, trenul (Municipiul Sibiu este unul dintre cele mai importante noduri de cale ferată din Transilvania. Există patru gări în raza sa: Gara Mare, Gara Mică, Sibiu Triaj, Turnișor) sau de ce nu: cu bicicleta (desigur…pentru cei mai curajoşi)

Atracţia principală a oraşului îl reprezintă Centrul Vechi, unul dintre cele mai bine păstrate locații istorice din țară. Multe din zidurile și sistemele de fortificații sunt menținute într-o stare foarte bună. Aici se găsesc muzee care cuprind colecții de artă, pictură, arte decorative, istorie, arheologie, istoria tehnologiei și științe naturale.

Printre obiectivele turistice importante din Sibiu se numără:

  1. Muzee

– Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”;

– Muzeul de Istorie Sibiu;

– Muzeul „Astra” din Sibiu;

– Muzeul de Istorie Naturală Sibiu;

– Muzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu;

– Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”.

  1. Lăcașuri de cult

În centrul orașului se găsesc o serie de lăcașuri istorice importante de cult:

– Biserica Evanghelică Parohială (luterană) sec. XIV;

– Catedrala Ortodoxă (1906);

– Biserica și Complexul Ursulinelor (romano-catolică, în utilizarea parțială a greco-catolicilor) sec. XV

– Biserica Romano-Catolică din Piața Mare (1726-1733);

– Biserica Franciscanilor de pe Strada Șelarilor (romano-catolică)

– Biserica reformată (calvină) – 1786;

– Biserica evanghelică „Johanniskirche” – 1883;

– Biserica din Groapă (ortodoxă) (1788-1789);

– Biserica dintre Brazi (folosită de o parohie ortodoxă, revendicată de greco-catolici) 1788, prima biserică greco-catolică din Sibiu;

– Capela „Sf. Cruce” din Piața Gării (romano-catolică)

– Sinagoga cultului mozaic (1888);

În cele două sate de la porțile vechiului oraș, azi cartierele Turnișor și Gusterița, se află două biserici fortificate:

– Biserica evanghelică din Turnișor (luterană), sec. XIII;

– Biserica evanghelică din Gușterița (luterană), sec. XIII.

  1. Alte clădiri și locuri pe care trebuie neaparat sa le vizitati in Sibiu

– Pasajul Scărilor;

– Piața Mare;

– Piața Mică;;

– Piața Albert Huet;

– Primăria orasului Sibiu;

– Turnul Sfatului;

– Turnul Scărilor;

– Podul Minciunilor;

– Palatul Brukenthal;

– Casa Albastrǎ

– Filarmonica – Sala Thalia;

– Zidul cetății;

– Catedrala Evanghelică;

– Casa din Sibiu în care a poposit Mihai Eminescu;

– Fostul hotel „Curtea Mediașului”, în care a poposit Avram Iancu;

– Parcul Sub Arini (Erlenpark);

– Parcul Sub Arini.

În 2015, la Sibiu va avea loc cea de a noua ediţie a deja celebrului târg de Crăciun. Totul va începe pe 20 noiembrie 2015 cu un program special de inaugurare, în Piața Mare din Sibiu. Timp de peste o lună, localnicii și turiștii pot găsi în cele 70 de căsuțe expozanți din întreaga țară, cu produse atent selecționate, iar copiii pot participa la atelierele tematice desfășurate în Atelierul lui Moș Crăciun. Întrucât Parcul lui Moș Crăciun s-a dovedit a fi un punct de atracție atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, ediția a noua pregătește vizitatorilor atracții noi, special concepute pentru Târgul de Crăciun din Sibiu.

Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, dr. h. c. Barbara Schöfnagel, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Deschis pentru prima dată în anul 2007, anul Sibiului în calitate de Capitală Culturală Europeană, Târgul de Crăciun din Sibiu a ajuns cunoscut la nivelul întregii țări pentru amploarea și tradiția creată.

Evenimentul este organizat de Asociația Events For Tourism și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, iar mai multe detalii puteţi afla de pe site-ul targului de Craciun.


Ultimele stiri
Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO

Actorii de la TNB protestează în urma directivei care stabilește norma de opt ore la serviciu. Maia Morgenstern…

Administratorul public al Sectorului 5, arhitectul-șef și directorul general adjunct al Poliției Locale, puși sub control judiciar. Tribunalul…

Sute de primari și-au arătat nemulțumirea privind reforma administrației publice în cadrul ședinței Asociației Comunelor din România. Sindicaliștii…

România la Jocurile Olimpice de Iarnă. Valentin Crețu, locul 15 la sanie, iar Eduard Crăciun a încheiat pe…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Ștefan Pălărie, despre propunerea UDMR de revizuire a taxelor și impozitelor: „Este un semn de slăbiciune și de…

România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul? | VIDEO

Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…