#‎RomâniaFrumoasă:‬ Descoperă Curtea Domnească din Târgoviște GALERIE FOTO

În ultimul weekend de octombrie, Victor Silaghi v-a invitat să descoperiţi Curtea Domnească de la Târgoviște.

Complexul Național Muzeal Curtea Domnească se află chiar în centrul oraşului din Judeţul Dămboviţa, pe Calea Domneasca nr.181, aproape de Parcul Chindia şi cuprinde mai multe fortificații medievale ce au avut rol de reședință a unor voievozi ai Țării Românești.

Printre clădirile care se află în incinta complexului se numără:

  1. Poarta de sud – Intrarea, folosită şi astăzi, se află sub Turnul-clopotnita, construit la sfârşitul secolului al XVI-lea (1584) şi refăcut apoi în timpul domniilor lui Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. Construcţia turnului a fost determinata de existenta bisericii, care nu avea posibilitatea să adăpostească o clopotniţa în turlele proprii.
  2. Palatul domnesc – Prima casa domnească : Prima construcţie din piatra din Curtea Domneasca şi din oraş este aceea înalţată de Mircea cel Batran la sfârşitul secolului XIV, alături, spre sud, de biserica ridicată ulterior de acelaşi domnitor. Iniţial, această clădire era protejataă de un gard dublu din stâlpi de lemn.
  3. Turnul Chindiei – Situat în partea de nord-vest a curţii Domneşti, Turnul Chindia a devenit emblema oraşului Târgovişte. Înalt de 27 m, el este alcătuit dint-o bază de forma unui trunchi de piramidă, din piatră, din care se ridică un corp cilindric din cărămida al cărui diametru măsoară 9 m. Construcţia are 3 etaje, din care ultimele două sunt marcate la exterior de deschideri în arc frânt şi de balcoane sprijinite pe console de piatră. Accesul până la partea superioară a turnului se face cu ajutorul unei scări interioare, în spirală, situată pe axul vertical al construcţiei. În timpul domniei lui Vlad Ţepes (1456-1462, 1476), Curtea Domneasca se amplifică cu mai multe construcţii. Cea mai importantă este aceea a turnului de supraveghere şi apărare, cunoscut sub numele de „Turnul Chindei. La început, turnul era alcătuit din două etaje, iar accesul se făcea pe un pod mobil de la primul nivel, direct din casa alăturată.
  4. Biserica Sfânta Vineri – Numită și Biserica Mică Domnească, monument arhitectonic dateaza de la mijlocul secolului al XV-lea. Este ctitoria lui Vlad Călugărul și a soției sale Smaranda.
  5. Biserica Mare Domnească – Biserica Domnească este ctitoria voievodului Petru Cercel după modelul bisericii mitropoliei din oraș însă de dimensiuni mult mai mari fiind, la data construcției, cea mai mare clădire religioasă din Țara Românească. Pictura, păstrată și în zilele noastre, este realizată integral între anii 1696-1698, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, conținând cea mai amplă galerie de portrete de domnitori munteni.

Alte construcții civile care se mai regăsesc în cadrul Complexul Național Muzeal Curtea Domnească:

– Biserica-paraclis veche (construită de Mircea cel Bătrân în jurul anului 1415)

– Grădinile palatului

– Baia domnească

– Casa Bălașa

– Foișorul

Interesant e că în toamna anului 2014,  arheologii au descoprit două morminte vechi, mai multe monede şi câteva fragmente de podoabe care datează dinainte de anul 1400. Totuşi, noile descoperiri schimbă complet teoriile, specialiştii spunând că, aproape sigur, în zonă a existat o altă biserică, ridicată în jurul anului 1300 sau chiar mai demult. Astfel, se confirmă bănuielile specialiştilor Muzeului de istorie din Târgovişte, conform cărora Cetatea este mult mai veche decât se credea.

Complexul Național Muzeal Curtea Domnească poate fi vizitat în fiecare zi, de marţi până duminică (8:00-18:30), preţul de intrare fiind de 9 lei pentru adulţi, respectiv 4,5 lei pentru copii.