Confidenţialitate


Jihadiştii susţin că au doborât avionul rus prăbuşit în Egipt


Jihadiştii susţin că au doborât avionul rus prăbuşit în Egipt

Într-o postare pe reţeaua Twitter, ramura egipteană a grupării jihadiste Stat Islamic anunţă că este responsabilă de prăbuşirea avionului Airbus A321-200 al companiei ruse Metrojet în peninsula Sinai.

Jihadiştii susţin că acesta este răspunsul oferit raidurilor aviaţiei ruse asupra proziţiilor lor din Siria.

Cu 220 de persoane la bord, avionul efectua o cursă turistică între staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh şi oraşul rus Sankt Petersburg.

La 23 de minute după decolare, aparatul a dispărut de pe radare.

Echipele de salvare egiptene au găsit epava. Nimeni nu a supravieţuit.

Înaintea apariţiei mesajului ISIS, autorităţile egiptene şi ruse declarau că prima ipoteză ar fi cea a unei defecţiuni tehnice la bord, întrucât echipajul nu a lansat vreun mesaj SOS.

Moscova nu crede în scenariul terorist revendicat de jihadişti.


Ultimele stiri
Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…