Confidenţialitate


Ce metode există pentru a urmări alunițele cu probleme?


Ce metode există pentru a urmări alunițele cu probleme?

Cu toții avem alunițe și nu de puține ori suntem îngrijorați de prezența lor. Medicul specialist dermatolog Mihai Lupu nu spune cum putem urmări modificările de la nivelul alunițelor în așa fel încât să depistăm la timp eventualele probleme care pot apărea.

 „Fiecare dintre noi a auzit „povestea” cu vecinul care a avut o aluniță la care s-a umblat și apoi a făcut cancer și a murit. Acest lucru este departe de a fi adevărat. Pericolul adevărat, nu constă în excizia alunițelor atipice, ci amânarea sau refuzul tratamentului adecvat”, spune Dr. Mihai Lupu la Minutul de Sănătate, la Europa FM.

Există mai multe opțiuni pe care le aveți în ceea ce privește urmărirea alunițelor atipice sau tratamentul lor, în cazul în care acesta se impune.

Cele mai sigure opţiuni pentru a urmări alunițele cu probleme:

1. Supravegherea prin video-dermatoscopie, ce presupune fotografierea aluniței în profunzimea pielii cu ajutorul unui dermatoscop, stocarea datelor în computer și calcularea unui scor de risc și compararea aspectului la controlul periodic, de obicei la 6 luni pentru alunițele cu risc și la 1 an pentru celelalte.

2. Se poate de asemenea realiza o hartă dermatoscopică ce presupune o înregistrare a tuturor aluniţelor unei persoane pentru a le putea urmări în mod obiectiv evoluţia, comparându-le la anumite intervale de timp.

3. În cazul aluniţelor ce prezintă criterii de risc se impune excizia lor chirurgicală şi examinarea lor sub microscop, în laboratorul de histopatologie.


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)