Confidenţialitate


Zi de doliu național sâmbătă, 26 aprilie, în România, în ziua înmormântării Papei Francisc. Guvernul adoptă joi o Hotărâre în acest sens | AUDIO


Zi de doliu național sâmbătă, 26 aprilie, în România, în ziua înmormântării Papei Francisc. Guvernul adoptă joi o Hotărâre în acest sens | AUDIO

Sâmbătă ar urma să fie zi de doliu naţional în România, în memoria Papei Francisc. Guvernul adoptă joi, 24 aprilie, o Hotărâre în acest sens. Printre altele, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit motivării Hotărârii de Guvern, publicată în transparență decizională, autorităţile şi instituțiile publice vor arbora în bernă drapelul României. Este valabil și pentru sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ, de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, dar și la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum și ca pavilion, pe navele şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

Totodată, pe 26 aprilie, posturile de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi vor adapta programul.

Guvernul motivează decizia de a stabili zi de doliu național în memoria Papei Francisc prin faptul că „Sanctitatea Sa a fost o personalitate profund apreciată de poporul român, preţuire evidenţiată în mod deosebit cu ocazia vizitei apostolice în România, din anul 2019”.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Mii de credincioși își iau rămas-bun începând de astăzi de la Papa Francisc. Oamenii așteaptă în coloană la intrarea în Bazilica Sfântul Petru, unde a fost mutat trupul neînsuflețit al papei | AUDIO | VIDEO


Ultimele stiri
Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…

Ministerul Educației a publicat noul profil al directorilor de școală, inspirat de modelul altor țări. Ce tip de…

Statele Unite confirmă moartea tuturor celor șase militari americani care se aflau într-un avion de realimentare, prăbușit în…

Bihor: Angajări în schimbul mitei la două spitale publice din Oradea. Un asistent medical pretindea de la candidați…

Digitalizarea în sistemul public. Președintele Comisiei pentru Comunicații și Tehnologie din Senat susține că statul mai are mult…

Dezbaterea pe bugetul ANCOM. Cheltuieli crescute cu 300%, în locul economiilor cerute de Guvern, reclamă USR. Radu Mihaiu:…

Facturi diminuate pentru Bucureșteni dacă apa caldă și căldura nu se încadrează în paramentrii din contract, prevede un…

București: Accident rutier cu patru mașini, în zona Pod Europa. O femeie și-a pierdut viața