Viorica Dăncilă anunță că vicepreședintele SUA, Mike Pence, va vizita România

Premierul Viorica Dăncilă anunță că vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, ar fi acceptat invitația de a vizita România: acest lucru ar urma să se întîmple în prima jumătate a anului.

Viorica Dăncilă a purtat joi seara o discuție cu demnitarul american.

Potrivit Palatului Victoria, temele de discuție au fost parteneriatul strategic dintre cele două state și  colaborarea din cadrul NATO.

Săptămîna trecută, președintele Rusiei – Vladimir Putin – a spus că rachetele rusești ar putea ținti țările care găzduiesc sisteme de rachete americane.

Printre ele se numără și România.

A fost o discuție foarte caldă, o discuție punctuală, o discuție în care s-a arătat dorința de cooperare de ambele părți.

Am trimis această invitație către vicepreședintele Pence cu puțin timp în urmă.

Dînsul mi-a spus că are această invitație pe birou și că va da curs acestei invitații. M-a surprins foarte plăcut această acceptare a invitației”, a declarat la Antena 3 premierul Viorica Dăncilă.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS