
Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii a criticat vineri anularea alegerilor din România în cadrul unui discurs susținut la conferința de securitate de la Munchen. JD Vance a spus că decizia a fost luată pe baza „unor suspiciuni șubrede ale unor agenții de informații”.
Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance: „Am fost surprins că un fost comisar european a apărut recent într-un discurs televizat și părea încântat că Guvernul român a anulat un întreg scrutin de alegeri”
„Ceea ce mă îngrijorează este amenințarea din interior. Faptul că Europa s-a îndepărtat de unele dintre valorile cele mai de seamă ale sale, fundamentale, pe care le împărtășește cu Statele Unite ale Americii. Am fost surprins că un fost comisar european a apărut recent într-un discurs televizat și părea încântat că Guvernul român a anulat un întreg scrutin de alegeri. Fostul comisar european a amenințat că dacă lucrurile nu merg conform planului, în Germania s-ar putea întâmpla același lucru.
Aceste declarații arogante sunt șocante pentru americani. De ani de zile ni se spune tot ce finanțăm și sprijinim este în numele valorilor noastre democratice comune. Totul, de la politica noastră față de Ucraina la cenzura digitală, este prezentat ca o apărare a democrației.
Însă, atunci când vedem instanțe europene care anulează alegeri și înalți funcționari care amenință să facă la fel, ar trebui să ne întrebăm dacă avem standarde suficient de ridicate și ne menținem acolo. Și când spun noi înșine o spun pentru că eu cred în mod fundamental că suntem în aceeași echipă. Și trebuie să facem mai mult decât să vorbim despre valorile democratice, trebuie să le aplicăm și să le aducem în viața reală, trebuie să le trăim”, a spus vicepreședintele Statelor Unite ale Americii la conferința de securitate de la Munchen.
Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance: „România a anulat alegerile prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii uriașe din partea vecinilor continentali”
„Sub conducerea lui Donald Trump putem să nu fim de acord cu opiniile dumneavoastră, dar vom lupta pentru a vă apăra dreptul de a vă susține acordul sau dezacordul în mod public.
Acum am ajuns în punctul în care situația a devenit atât de gravă încât, în decembrie, România a anulat alegerile prezidențiale pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii uriașe din partea vecinilor continentali. Din câte am înțeles, argumentul a fost că au existat ingerințe reprezentate de dezinformarea rusă în alegerile din România.
Dar i-aș ruga pe prietenii mei europeni să privească în perspectivă. Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere publicitate în social media pentru a vă influența alegerile. Noi cu siguranță credem asta. O puteți condamna chiar și la nivel mondial. Dar dacă democrația voastră poate fi distrusă de publicitatea unei țări străine, publicitate în valoare de câteva sute de mii de dolari, atunci înseamnă că democrația voastră nu a fost puternică încă de la început. Acum, vestea bună este că se întâmplă să cred că democrațiile voastre sunt mult mai puțin fragile decât se tem mulți oameni”, a mai spus JD Vance.
Sursa foto: Shutterstock