Confidenţialitate

Ungaria face un nou pas pentru a aproba vaccinul rusesc anti-Covid

Organismul ungar de reglementare în sectorul sanitar a aprobat vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a relatat miercuri portalul Index.hu, citat de Agerpres. Dacă acesta va fi și utilizat în Ungaria încă nu este clar.

În Ungaria, a început pe 26 decembrie 2020 vaccinarea împotriva noului coronavirus. La fel ca în țara noastră, primii pe listă au fost angajații din sănătate.

În Ungaria, imunizarea personalului medical cu serul produs de Pfizer a început chiar în ziua sosirii primului lot de vaccinuri.

La începutul lunii ianuarie, Guvernul ungar a aprobat un decret care să îi permită să cumpere alte vaccinuri decât cele recomandate de Uniunea Europeană și a încheiat o înțelegere cu compania chineza Sinopharm pentru achiziționarea vaccinului său anti-Covid, afirmând că schema de distribuire a UE este prea lentă.