Confidenţialitate

Un nou spital COVID în județul Arad. Simina Roz: „Suntem în situația în care toate paturile alocate pentru COVID-19 sunt ocupate”

Un nou spital orășenesc din județul Arad a fost inclus în circuitul COVID-19, după ce paturi din spitalul județean s-au ocupat, iar în acest moment alte locuri nu mai sunt deschise. Miercuri, spitalul mai avea 15 locuri libere, iar 39 de pacienți așteaptau un loc în spital la Unitatea de Primiri Urgențe.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad are alocate 330 de paturi, dintre care 37 sunt de terapie intensivă, precum și paturi în saloane cu circuite separate, pe fiecare secție de specialitate. Dintre cele 330 de locuri, 315 sunt ocupate, iar în Unitatea Primire Urgențe erau miercuri 39 de pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2 care necesitau internare, dintre care 11 în terapie intensivă, unde nu mai există niciun loc liber.

Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad: „Suntem în situația în care toate paturile alocate pentru COVID-19 sunt ocupate”

„Suntem în situația în care toate paturile alocate pentru COVID-19 sunt ocupate, iar alte zeci de pacienți așteaptă un loc în Unitatea Primire Urgențe. De la începutul acestui val am depus eforturi susținute pentru a asigura paturi necesare. Împreună cu medicii am găsit soluții și am deschis pe rând, secție după secție, până am ajuns la 330 de paturi.

Totuși, aceste paturi au devenit, de pe o zi pe alta, neîncăpătoare deoarece zilnic în Unitatea Primire Urgențe Arad se prezintă în jur de 40-50 de cetățeni pozitivi, marea majoritate necesitând internare”, a spus Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad Simina Roz.

Conducerea spitalului județean mai spune că nu poate deschide celelalte secțiile în circuit COVID-19 pentru că spitalul mai tratează și pacienți cu alte afecțiuni decât cele cauzate de coronavirus.

În aceste condiții, a cerut ajutorul conducerii Direcției de Sănătate Publică, solicitând deschiderea unor locuri COVID-19 și la alte spitale din județ.

„În toate cele 78 de unități adminsitrativ teritoriale din județul Arad există în acest moment cel puțin 1 caz de COVID-19. Cele mai multe, 1865, sunt în municipiul Arad”, a spus miercuri, 13 octombrie 2021, Dr. Horea Timiș, șeful Direcției de Sănătate Publică Arad.

Citește și: Florin Cîțu ia în calcul impunerea certificatului verde pentru orice activitate economică din București și Ilfov.

Autor: Ciprian Boițiu