Un an de la aprobarea Ordonanței 13 │CRONOLOGIE

31 ianuarie  2017, ora 22, începe ședința Guvernului Grindeanu în care se aprobă Ordonanța de Urgență 13, privind modificarea codurilor penale. Modificările vizau abuzul în serviciu și grațierea unor deținuți.

Prin ordonanța de urgență era abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.

Ministrul Justiției de atunci, Florin Iordache a spus că, potrivit actului normativ, abuzul în serviciu cu un prejudiciu de sub 200.000 de lei nu va mai fi sancționat penal.

Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale a fost publicată în Monitorul Oficial

Deși era aproape miezul nopții când s-a aflat de adoptarea OUG 13, zeci de mii de români au ieșit rapid în stradă, în fața Guvernului pentru a protesta față de decizia Guvernului Grindeanu.

București: Protestele de marți spre miercuri noapte, în imagini – GALERIE FOTO

Direct vizați de OUG 13 ar fi fost liderul PSD, Liviu Dragnea (acuzat de abuz în serviciu cu un prejudiciu de sub 200.000 lei), fostul ministru de interne Gabriel Oprea (trimis în judecată tot într-un dosar de abuz în serviciu), fostul primar Cristian Popescu Piedone (trimis în judecată în dosarul Colectiv) și mulți alți demnitari.

Dragnea, Udrea și Oprea, între marii beneficiari ai ordonanței adoptate de Guvern

A doua zi, și președintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Sorin Grindeanu, printr-o scrisoare, să abroge ordonanța de urgență privind modificarea codurilor penale.

Iohannis îi cere premierului Grindeanu să abroge ordonanța privind modificarea codurilor penale

Pe fondul adoptării OUG 13, leul a pierdut teren a doua zi. Pe 1 februarie 2017, BNR a afişat un curs de 4,5038 lei/euro.

Și Comisia Europeană și-a arătat îngrijorarea privind independeța justiției, după adoptarea OUG 13.

Comisia Europeană: Urmărim cu îngrijorare evoluțiile din România

 

Pe 7 ianuarie, au fost făcute publice stenogramele ședinței de Guvern din 31 ianuarie, când a fost adoptată OUG 13.

Stenograma adoptării OUG13/2017

Oamenii au ieșit apoi în stradă aproape zilnic, în mai multe orașe din țară, sun deviza NOAPTEA, CA HOȚII, cerând abrogarea Ordonanței și demisia ministrului justiției, Florin Iordache și  a guvernului Grindeanu. Peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă doar în București în a 4-a zi de proteste.

A patra zi de proteste – peste 100.000 de oameni au fost în Piaţa Victoriei din Capitală

Pe 4 februarie 2017, după ample proteste în țară, Sorin Grindeanu abrogă OUG 13.

Premierul Sorin Grindeanu confirmă abrogarea OUG 13 – VIDEO

La scurt timp după abrogarea OUG 13, după câteva zile, ministrul justiției, Florin Iordache a demisionat.

Florin Iordache a demisionat din funcția de ministru al Justiției

Fost ministru al Justiției din perioada Ordonanței 13, Florin Iordache a fost ales președinte al comisiei speciale pentru legislația din domeniul justiției.

Florin Iordache revine | Fostul ministru se va ocupa de modificarea codurilor penale

În prezent, se lucrează din nou la modificarea codurilor penale – acum sunt denumite Legile Justiției.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS