Confidenţialitate

Turneul WTA de la Palermo: O jucătoare a fost testată pozitiv cu COVID-19

O jucătoare de tenis a fost testată pozitiv cu noul coronavirus la turneul de la Palermo, care începe luni.

WTA a anunțat că „sportiva a ieșit pozitivă și s-a retras din turneu. Este asimptomatică. WTA și specialiștii în boli infecțioase vor pune în aplicare planul de răspuns”.

Orice persoană testată pozitivă va rămâne în izolare, în camera de hotel, până când va ieșit negativă. Cei care au fost în contact cu ea vor fi testați conform protocoalelor WTA. „Turneul va continua cum a fost planificat”, anunță forul internațional.

Identitatea jucătoarei depistate pozitiv nu a fost divulgată, dar, potrivit unor surse din rândul jurnaliștilor, ar fi vorba despre Viktoriya Tomova, din Bulgaria.

Amintim, Simona Halep nu va participa la turneul din Sicilia. În schimb, alte cinci sportive din România vor participa la prima competiție importantă din tenisul feminin, de la izbucnirea pandemiei: Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Țig, Gabriela Ruse și Laura Paar.

Au renunțat să mai participe la turneu jucătoare precum Johanna Konta, Karolina Muchova, Iga Swiatek și Anastasija Sevastova.