TIFF 2017: Kira Muratova

Un festival de film de dimensiunile TIFF-ului (10 zile de proiecții, peste 240 de titluri) e nu numai o ocazie de-a vedea pe repede înainte lungmetraje din circuitul internațional (secțiunea Supernova) sau de a descoperi noi talente, în competiție sau în secțiunile dedicate unor cinematografii naționale (anul acesta, Austria și Slovenia). Poți să și dai peste autori remarcabili de care aflaseși în treacăt sau deloc – așa s-a întîmplat, de pildă, acum cîțiva ani cu Agustí Villaronga, iar ediția a 16-a a festivalului clujean atrage atenția asupra unei cineaste ucraineano-sovietice de care puțini dintre obișnuiții Clujului auziseră pînă acum.

Kira Muratova s-a născut la Soroca, în Republica Moldova de-acum, a trăit pentru o perioadă în București, iar povestea familiei sale e într-atît de ieșită din comun încît nu poate fi decît adevărată. Colega Iulia Popovici, de la Observator Cultural, a reconstitut de curînd cîteva episoade ale ei.

În selecția din acest an a TIFF-ului rulează trei dintre filmele Muratovei: cel mai recent este Eterna întoarcere acasă, din 2012, un soi de farsă pirandelliană în care cupluri diferite de actori joacă aceeași scenă, în linii mari: el a revenit după o îndelungată perioadă ca să-i ceară un sfat, pentru că o știe simțitoare și deșteaptă: omul își iubește soția, dar i-a picat cu tronc și o a doua femeie. Ea îi rezumă opțiunile – divorțul, rămasul pe loc, plecatul la amantă – și îl dezamăgește cumplit: prea s-a dovedit crudă. Prilej pentru actori de a trece ca fulgerul printr-o sumedenie de emoții, prilej pentru spectator de a cădea pe gînduri.

Premisa e explicit subminată de regizoare (de fapt, ar fi vorba despre probe date de respectivii actori pentru un film care n-a mai apucat să se facă), iar trucul funcționează și nu prea. Însă întreg filmul – cu sau fără rama metatextuală – lasă senzația unei mici simfonii, în care temele sunt anunțate, abandonate, și-apoi reluate cu o nuanță în plus, cu o glumă spusă altfel, cu o supărare mai adîncă. La fel ca o simfonie zdravănă, Eterna întoarcere acasă continuă să-ți sune în minte la multă vreme după ce-ai ieșit din sala de cinema.

Ieșiți în lume, din 1978, se desfășoară în decorul standard al realismului socialist (o fabrică în curs de construire, spre comunism în zbor), însă estetica e apăsat modernistă și în răspăr cu preceptele vremii, iar intriga – și mai și, căci avem de-a face cu un triunghi amoros: comsomolista din rolul central are de-ales între șoferul de camion pletos și melancolic și muncitorul zdravăn și insistent.

 

Individualism  deviaționist versus originea sănătoasă, cum ar veni, iar unul dintre deliciile acestui film, în afara debordantei inventivități tehnice, este să observi cum rezolvă o regizoare (la acea vreme) sovietică un tip de conflict nu tocmai pe gustul tovarășilor de la cenzură.

Însă caimacul este luat, fără urmă de dubiu, de Sindromul astenic (1989), în care Muratova oferă, pardon de vorbă proastă, două filme într-unul singur: o dramă tare, “rusească”, provocată de moartea unui soț și turnată în alb-negru, se oprește tam-nesam: s-a sfîrșit, de fapt, o proiecție dintr-o sală de cinema, actrița din rolul principal e invitată să spună două cuvinte și să răspundă întrebărilor publicului, dar publicul n-are chef s-o asculte: mai bine dă buzna la metrou bolborosind că n-are, de fapt, chef să vadă tristeți dintr-astea.

Adormit în scaun, un profesor mistuit de o curioasă boală a somnului preia ștafeta și se-aruncă cu capul înainte într-un delir dadaist în ritm înfricoșător de alert, în care-și fac loc, între alții, certăreții de la o coadă la alimente, cerșetorii, nebunii, studenții făcînd statui (sculpturi?) vivante dedicate iubirii, un școlar obraznic cu inimă de aur, o profesoară care cîntă Sinatra la trompetă, pacienții unui spital, etc, etc. etc.

Chiar dacă a apărut spre finalul Perestroikăi, Sindromul astenic are o încărcătură polemică și un curaj aproape sinucigașe – ai senzația că asiști în timp real la destrămarea lumii surprinse pe ecran, o senzație exacerbată de ultimul, amuțitor și tragic, cadru.

Eterna întoarcere acasă mai poate fi văzut la TIFF sîmbătă, la ora 21:45 (la Universitatea Sapientia), a doua proiecție cu Ieșiți în lume e programată în chiar ultima zi de festival (12:30, la Cinema Victoria), iar Sindromul astenic se reia sîmbătă, la 15:15, la Cinema Republica.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS