TIFF 2015: Kurt Cobain: Montage of Heck

Montage of Heck este titlul pe care Kurt Cobain, vocalistul trupei americane Nirvana, l-a pus în tinerețe unei casete pe care amestecase bucăți din emisiuni televizate, sunete ambientale și diverse alte zgomote (foarte probabil  și niște frînturi de cîntece).

Tinerimii de pînă-n 18 ani: o casetă e un nemțășug din plastic în stare să susțină și să reproducă, odată introdus într-un aparat numit casetofon, sunetele înregistrate pe o bandă magnetică. Pe casete circulau într-o vreme, mult mai ușor decît pe discurile de vinil, albume muzicale (n-avem vreme să explic și ce e un album – bine, bine, foarte pe scurt: o colecție de cîntece care, în cazurile cele mai fericite, funcționează la fel de bine luate separat sau împreună. Nu de alta, dar ca să treci de la un cîntec la altul trebuia să derulezi caseta. Cum adică ce e aia “să derulezi”!?).

Kurt Cobain: Montage of heck (r. Brett Morgen) a făcut turul cîtorva festivaluri importantissime, unde a fost primit cu un entuziasm aproape unanim, iar la TIFF 2015 a avut premiera românească. O generație întreagă de români (din care mă simt fericit să fac parte) a crescut cu sunetele abrazive ale trupei Nirvana și a preluat și adaptat din mers, în condițiile locale, etosul punk al acesteia. Dacă ne întrebați unde eram și ce făceam în ziua în care Kurt Cobain s-a sinucis, nouă oameni din zece o să-și aducă aminte (am avut colegi de liceu care-au purtat doliu după aceea).

Brett Morgen a intrat în legătură cu văduva și cu fiica lui Cobain, le-a cîștigat încrederea, și s-a trezit că i-a picat în poală o ditamai pleașca: o arhivă extrem de consistentă. Jurnale, filme de familie, însemnări, fotografii, înregistrări ale primelor concerte, tot-tot-tot. “Ia-le, fă filmul, arată-ne ce-a ieșit”, i-au spus regizorului cele două femei (așa sunt punkerii: intenși, zevzeci și surprinzători).

A ieșit un documentar la limita eseului, un portret afectuos – dar nu o hagiografie – și unul dintre cele mai sfîșietoare filme de familie făcute vreodată.

Kurt Cobain: Montage of Heck se adresează în primul rînd celor gata convertiți. Etapele obligatorii și atît de obosite ale unui documentar muzical (copilărie, influențe, primele încercări, următoarele încercări, succesul și “căderea”) sunt parcurse și-aici, dar unele informații sunt tratate grăbit sau chiar trecute cu vederea, iar viața propriu-zisă a omului și a celor din jurul său au întîietate: de știut știm cu toții istoria formației (sau măcar am auzit cîte ceva, avem o oareșcare idee).

Viața propriu-zisă, deci: hipersensibilitate, divorț al părinților, sentiment al excluderii. Atmosferă politică încărcată. Boli. Agitație. Primele experiențe cu drogurile.  Și muzica, muzica cea salvatoare. Viața și muzica sunt, așa cum reiese din acest film, cele două forțe care l-au propulsat pe Kurt Cobain. Montage of Heck are curajul să abandoneze cărarea cea bătătorită și să cerceteze, în măsura posibilităților, mintea omului. Se discută puțin despre industrie, despre vînzări, despre marketing și PR. Cînd și cînd răsare, luat în batjocură, numele lui Axl Rose (Guns’n’Roses+Nirvana = not love). Se discută mai mult despre versuri, despre variantele cîntecelor știute acum pe de rost, despre tematica și despre semnificațiile lor.

Ajută, firește, acestui tip de demers cantitatea impresionantă de material la care a avut acces Brett Morgen: între altele, la înregistrări audio în care Cobain se confesează, povestește despre copilărie și adolescență, despre tabieturile și pasiunile sale. Suprapuse unor imagini animate, aceste înregistrări constituie pariul cel mai riscant al filmului – nu știu cum ne vom uita la ele peste vreo 10-15 ani și nu știu dacă un documentar care-și trage puterea din empatie și din directețe avea nevoie de acest tip de proptea narativă.

De cealaltă parte, cele mai percutante momente sunt înregistrările video precum cele pe care acum și le face toată lumea cu telefonul mobil: Kurt Cobain, Courtney Love și o Frances Bean Cobain mică-mică, blonzie și foarte iubită. Unele fragmente sunt tulburătoare (poți avea grijă de un copil dacă ești dependent de heroină?), altele sunt – să iertați epitetul tocit – drăgălașe, majoritatea sunt reconfortant de plicticoase. Da, plicticoase: o familie tînără își caută drumul. Faptul că părinții sunt două staruri rock nu e nimic altceva decît o întîmplare.

De altfel, copilul acestui cuplu, Frances Bean Cobain, oferă și cheia de lectură a filmului: la capătul unei vizionări private, tînăra femeie i-a mulțumit regizorului  pentru că i-a redat două ore în compania tatălui de care nu are cum să-și aducă aminte. All apologies, unul dintre hiturile Nirvana, capătă instantaneu noi înțelesuri. Pentru că nu-i deloc puțin lucru să afli din gura unui părinte de care nu te-ai putut bucura un adevăr aspru, dar de neevitat: “all alone is all we are.”