Confidenţialitate

SUA: Nou val de violențe, după ce doi polițiști au ucis un bărbat de culoare | AUDIO

Un nou val de violențe a izbucnit în Statele Unite ale Americii după ce un bărbat de culoare a fost ucis de doi polițiști în Philadephia. 30 de poliţişti au fost răniți și 91 de oameni au fost arestați în urma confruntărilor cu forțele de ordine.

Violențele de stradă au fost declanșate după ce Walter Wallace, tânăr de culoare de 27 de ani, a fost împușcat de mai multe ori de către doi polițiști.

Bărbatul era înarmat cu un cuțit pe care a refuzat să-l lase jos, în ciuda somațiilor agenților de poliție. La doar câteva ore după incident, sute de oameni au ieșit în stradă în semn de protest față de brutalitatea poliției.

Mai multe forțe de ordine și membri ai Gărzii Naţionale au fost trimiși în oraș pentru a face față manifestațiilor.

Câteva magazine au fost vandalizate, iar protestatarii s-au luat la bătaie de forțele de ordine.

Primarul din Philadelphia a anunțat că a demarat o anchetă care să stabilească cum a fost ucis Walter Wallace. Cei doi ofițeri de poliție au fost suspendați până la finalizarea cercetărilor.

28oct-12 Lucia sndw violente Philly

  • Lucia Ciocârlie Haranguș