Confidenţialitate

Spitalul Colentina, despre raportările privind decesele Covid: Afirmațiile care pun la îndoială acest fapt nu au o bază reală

Spitalul Clinic Colentina a reacționat la acuzațiile fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, potrivit cărora ar fi diferențe de sute de cazuri de decese de Covid față de raportările oficiale.  Reprezentanții instituției medicale au subliniat că aceasta funcționează ca unitate suport Covid din 27 martie anul trecut.

”Toate decesele înregistrate de atunci şi până în prezent, au fost raportate de către unitatea sanitară cu respectarea tuturor reglementărilor legale în vigoare, iar afirmaţiile care pun la îndoială acest fapt nu au o bază reală.

Din data de 27.03.2020 şi până în data de 19.04.2021 (ora 9.00), Spitalul Clinic Colentina a raportat în aplicaţia informatică Alerte MS un număr de 727 de decese ale unor pacienţi COVID-19”, se arată în răspunsul celor de la Spitalul Colentina.

”În aplicaţia Corona Forms, până la data de 19.04.2021 (ora 14.00), au fost raportate în dinamică, conform metodologiei INSP, un număr de 731 de decese COVID-19.

Ambele raportări pot fi verificate şi certificate cu uşurinţă de către autorităţile competente, diferenţa minimă dintre ele având drept cauză un factor strict obiectiv, respectiv ora diferită la care cele două raportări sunt făcute în cursul zilei”, au mai precizat reprezentanții instituției medicale.

Foto: Marius Mantea