Confidenţialitate

„Spărgătorul de nuci” și „Lohengrin”, în cea de-a doua săptămână din decembrie pe scena Operei Naționale București

Cea de-a doua săptămână a lunii decembrie aduce pe scena mare a Operei Naționale București două titluri de referință din repertoriul universal, baletul „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski și opera „Lohengrin” de Richard Wagner.

Vineri, 9 decembrie, ora 18:30, vă așteptăm la spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, regie și coregrafie Oleg Danovski, adaptarea regizorală și coregrafică Oleg Danovski Jr. Ceaikovski a început lucrul asupra creației sale „Spărgătorul de nuci” în luna ianuarie a anului 1892, iar în martie lucrarea a fost terminată, dând dovadă de o ireală forță inspiraţională ce a creat o capodoperă, în care muzica și dansul se împletesc într-o perfecțiune desăvârșită.

Duminică, 11 decembrie, ora 18:00, vă invităm la spectacolul cu opera „Lohengrin” de Richard Wagner, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar. „Reuniunea dintre forța supranaturală și cea umană și imposibilitatea ca aceasta să reziste testului timpului” ̶  este modul în care Richard Wagner a descris opera „Lohengrin”, inspirat din epopeea lui Wolfram von Eschenbach și din „Cavalerul cu Lebădă” a lui Conrad von Wurzburg.

Ambele reprezentații se vor juca în regim sold out.