Confidenţialitate

Sondaj: Francezii, cei mai sceptici în legătură cu vaccinarea anticovid

Mai mult de o treime dintre francezi se cred minţiţi de autorităţi în privinţa siguranţei vaccinurilor anticovid, potrivit unui amplu sondaj de opinie făcut în Franţa, Germania, Marea Britanie şi Italia.

36% dintre francezii intervievaţi cred că ministerul sănătăţii e în complicitate cu industria farmaceutică pentru a ascunde adevărul despre nocivitatea vaccinurilor. Aproape la fel de mare este nivelul de neîncredere în Germania şi Italia (32%), iar în Marea Britanie proporţia este de 31%.

 

În ce priveşte intenţia de vaccinare, doar 49% dintre francezi spun că se vaccinează, 19% nu au luat o decizie, iar 30% refuză vaccinarea.

În Marea Britanie, e cea mai ridicată intenţie de vaccinare – 80%. În Italia, 76% dintre cei intervievaţi spun că s-au vaccinat sau se vor vaccina, iar în Germania66%.

7558 de persoane au participat la sondajul realizat de Cevipof în luna februarie în cele patru ţări.