Socialiștii europeni, mesaj ferm adresat lui Liviu Dragnea: “Respectați statul de drept”

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a spus sâmbătă, la Congresul PES, că a vorbit cu președintele PSD și că i-a spus lui Liviu Dragnea că dacă formațiunea sa vrea să facă parte din familia socialiştilor europeni trebuie să respecte valorile fundamentale ale acesteia.

Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii ani, în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare.

Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuție“, a declarat Frans Timmermans.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a precizat că acesta este mesajul pe care i l-a transmis președintelui PSD.

Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea.

I-am spus ieri: <<Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale>>. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru.

Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu.

Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe.

Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi“, a completat Timmermans.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a participat, vineri, alături de premierul Viorica Dăncilă, la Congresul PES de la Madrid.

Liviu Dragnea a luat parte la reuniunea din Madrid după o lungă perioadă de absență de la activitățile socialiștilor europeni.

Surse politice au declarat portalului G4Media.ro că partidul condus de Liviu Dragnea negociază cu suveraniștii lui Matteo Salvini o eventuală afiliere la viitorul grup politic din Parlamentul European.

Salvini a transmis recent o scrisoare în acest sens liderilor PSD, au declarat pentru G4Media.ro surse din PSD.

Candidatură

Socialiștii europeni au început sâmbătă campania electorală pentru Parlamentul European din 2019, prin desemnarea oficială a lui Frans Timmermans pentru funcția de preşedinte al Comisiei Europene.

În discursul său de la Congres, Timmermans a pus un accent puternic pe temele tradiționale ale stângii, promiţând o “puternică alianță cu sindicatele din Europa“, “o remunerare decentă pentru o muncă decentă“, un sistem echitabil de impozitare, o cooperare mai strânsă cu Africa și necesitatea de lupta împotriva “lipsei de locuințe la prețuri accesibile în Europa“.

El a mai spus că unul dintre proiectele sale ca posibil președinte al Comisiei va fi “interzicerea violenței bazate pe gen“.

Principalul rival al lui Frans Timmermans este candidatul conservator german Manfred Weber.

Conform unui sondaj difuzat săptămâna aceasta de Parlamentul European, popularii (PPE) ar obţine la scrutinul european circa 183 de mandate, iar socialiştii (S&D) – aproximativ 135.

Ambele estimări indică un număr mai mic de mandate faţă de cele din prezent, în timp ce partidele de extremă dreapta ar urma să obţină circa 150 de mandate dintr-un total de 705.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS