Confidenţialitate

Sindicatele din educație nu au fost chemate la negocieri. Marți va avea loc un marș spre Palatul Cotroceni | AUDIO

Sindicatele din educație spun că nu au fost chemate la o altă rundă de negocieri cu Executivul.

Drept urmare, nu există niciun motiv pentru încetarea grevei generale care a debutat luni.

Sindicaliștii din Educație anunță și un nou marș de protest – marți – de la Guvern până la Palatul Cotroceni.

Președintele federației sindicale Spiru Haret-Marius Nistor:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Nu am fost chemați la negocieri. Mitingul din Piața Victoriei  urmat de marș către Palatul Cotroceni va avea loc marți cu prezența a peste 20 de mii de colegi. Începând cu ora 11 se strâng în Piața Victoriei”.

Sindicaliștii reafirmă că profesorii și personalul auxiliar și nedidactic nu se mulțumesc cu prime de 2.500 de lei în două tranșe – așa cum a oferă Guvernul – și cer măsuri concrete prin care debutanți vor primi venitul mediu pe economie iar salariile din învățământ vor crește cu 25%- mai afirmă Marius Nistor:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Act normativ din care să rezulte că salariul debutantului cu studii superioare de lungă va fi egal cu salariul mediu brut pe economie și acordarea unei creșteri a veniturilor cu 25% fără a veni cu alte variante precum carduri, vouchere sau alte lucruri asemănătoare. Cu cât se amână mai mult luarea unei decizii, cu atât nemulțumirea va fi mai mare.”

Sursa foto: Europa Fm

Citește și: Greva din educație continuă și săptămâna viitoare. Hancescu: Marți, protest de amploare, un marș din Piața Victoriei până la Palatul Cotroceni. Estimăm peste 20.000 de oameni | AUDIO