Confidenţialitate


Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Naţională. Suporterii, prietenii și cunoștințele îi pot aduce un ultim omagiu până la ora 21:00


Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Naţională. Suporterii, prietenii și cunoștințele îi pot aduce un ultim omagiu până la ora 21:00

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost depus, miercuri, la Arena Naţională. Suporterii şi iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până la ora 21:00, iar joi în intervalul 10:00 şi 20:00.

Cortegiul funerar cu sicriul fostului antrenor a ajuns la stadion în jurul orei 16:15. Catafalcul a fost însoţit de fiul său, Răzvan şi alţi reprezentanţii familiei şi rudele apropiate. Sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost aşezat pe o scenă construită pe esplanada de la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale. La căpătâiul fostului selecţioner a fost aşezată o fotografie a acestuia şi o coroană albă de flori, iar în stânga şi dreapta se află patru membri ai Gărzii de onoare a Jandarmeriei Române.

Suporterii, prietenii, cunoştinţele şi iubitorii fotbalului care doresc să îşi ia rămas bun de la cel cunoscut sub numele de „Il Luce” sunt aşteptaţi la tribuna oficială (intrarea Maior Coravu) a celui mai mare stadion din ţară. Accesul publicului larg va fi permis printr-un circuit controlat, special amenajat pentru a asigura fluiditatea fluxului de vizitatori.

Ceremoniile funerare se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, sub măsuri stricte de securitate şi protocol, a anunțat Federaţia Română de Fotbal

Vineri, ultima zi a ceremoniilor, va fi marcată de discreţie şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locaţii. Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi. Ceremonia de înmormântare este programată să înceapă la ora 12:20, la Cimitirul Bellu din Capitală. Momentul înhumării (ora 13:10) va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.

Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30. Cortegiul funerar cu sicriul fostului antrenor a ajuns la stadion în jurul orei 16:15, catafalcul fiind însoţit de fiul său, Răzvan şi alţi reprezentanţii familiei şi rudele apropiate.


Ultimele stiri
Colegiul Medicilor intervine în scandalul panourilor anti-cezariană din București: informațiile nu au bază științifică, transmite organizația | AUDIO

Kelemen Hunor, optimist privind viitorul Coaliției de guvernare, în ciuda amenințărilor repetate ale PSD: Există o speranță |…

Elevii Delta Force Arad caută finanțare pentru Mondialul de Robotică din SUA. Liceenii au devenit campioni mondiali în…

Exporturile de ovine și bovine prin portul Midia cresc înainte de Kurban Bayram, cea mai importantă sărbătoare a…

Exercițiu NATO de combatere a amenințărilor cu drone la Capu Midia. Maior Roxana Davidovits: „Ne dorim să transmitem…

Cât costă o vizită cu mașina la service: românii plătesc mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului…

Guvernul schimbă regulile pentru Geoparcurile UNESCO: zonele geologice valoroase din România pot obține mai ușor statutul | AUDIO

Petrișor Peiu, despre moțiunea de cenzură pe care AUR o va depune împotriva Guvernului Bolojan:  Criticăm prestația în…

Reacția Papei Leon după atacurile lansate de Donald Trump: „Eu nu sunt politician, nu am intenția să intru…

Soția premierului spaniol Pedro Sánchez, pusă sub acuzare pentru corupție | AUDIO