Senatorii juriști au amânat dezbaterea legilor de aprobare a trei OUG care modifică Legile Jusiției

Comisia Juridică a Senatului a amânat pentru o săptămână dezbaterea legilor de aprobare a OUG 7, 12 și 92 prin care se modifică Legile Justiției, informează Mediafax. Membrii comisiei au cerut CSM să se prezinte cu un punct de vedere bine întemeiat, deoarece reprezentanții au venit „nepregătiți”.

Dezbaterea următoare ar putea avea loc marțea viitoare.

Astfel, senatorii juriști au amânat dezbaterea asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În cadrul dezbaterilor, CSM a cerut prorogarea termenului în ceea ce privește discuția pe marginea celor trei proiecte de lege. În replică, vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc, a afirmat că reprezentanții cer „prorogarea fără să arate ce demersuri au întreprins”.

De asemenea, alte două proiecte aflate pe ordinea de zi a Comisiei Juridice din Senat, care au fost amânate sunt: pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului 12/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei; pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Cele trei ordonanțe de urgență ar putea fi modificate de Senat, care este camera decizională în acest caz.

La ședință a fost invitat să participe ministrul Justiției Cătălin Predoiu pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului, însă acesta nu a participat, prezentându-se, în schimb, reprezentanți ai Ministerului Justiției.