Sebastian Ghiță reia acuzațiile de plagiat la adresa Laurei Koveși. Șefa DNA: „Nu am plagiat”

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ potrivit căruia ar fi participat  la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi nu este un plagiat.

S-ar fi întîmplat în 2012, pe cînd omul de afaceri făcea parte dintr-o Comisie a Consiliului Naţional de Etică.

Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României„, a spus Sebastian Ghiţă.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuroare-șefă a DNA ar fi ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

Acea Comisie nu s-a întrunit niciodată. Am luat decizia ca acel raport tehnic să-l schimbăm. Au fost mai multe persoane implicate, comisia tehnică nu s-a întrunit. Laura Kovesi avea cunoştinţă de ceea ce am făcut noi”, a declarat deputatul.

Ghiţă a mai spus că raportul final prin care Kovesi a scăpat de suspiciunea de plagiat a fost ”scris în Guvernul României”.

Întrebat despre autodenunțul prietenului său, fostul premier Victor Ponta a dat o declarație scurtă: ”Dacă mă cheamă în cadrul unei anchete penale la Parchet voi spune absolut tot ce știu”.

Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, în mai 2002, că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi ar fi un plagiat.

GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrare.

Codruţa Kovesi şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit în iulie 2012 că procuroarea-șefă a DNA nu a plagiat în teza de doctorat.

Koveși: „Lucrarea îmi aparține în totalitate”

Într-un comunicat făcut public pe pagina de Internet a DNA, doamna Kovesi a declarat că nu a plagiat în teza de doctorat şi că lucrarea îi aparţine în totalitate.

Ea a adăugat însă că procurorii au obligaţia de a verifica autodenunţul lui Sebastian Ghiţă.

În comunicatul DNA se amintește că Sebastian Ghiță este inculpat în mai multe dosare penale și se adaugă că „afirmațiile defăimătoare ale persoanelor cercetate de DNA, de o vehemență fără precedent în acest an, au făcut obiectul sesizărilor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat că acestea aduc atingere prestigiului și credibilității magistraților„.

Foarte de curînd, doamna Kovesi afirmase la televiziunea publică, într-un interviu, că persoanele cercetate de DNA nu se mai mulţumesc să posteze mesaje denigratoare pe reţelele de socializare sau să comenteze la televizor.

V-am spus că nu ne mai impresionăm de atacurile persoanelor pe care le cercetăm. Însă am observat o schimbare, dacă vreţi, a modului în care se face acest lucru. Pînă acum eram obişnuiţi să fim atacaţi prin declaraţii publice (…), prin diverse afirmaţii denigratoare, unele mincinoase, în spaţiul public. Mai nou, văd că se angajează firme, companii private care sunt plătite cu bani mulţi să vină să intimideze, să hărţuiască procurorii DNA. Mă refer şi la dosarul Black Cube. Este o abordare nouă pentru România„, a declarat procuroarea-șefă a DNA.

„Gest ciudat” 

Autodenunţul lui Sebastian Ghiţă privind falsificarea unui raport legat de teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este „ciudat”, fiind, probabil, un gest de campanie electorală, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Cei însărcinaţi cu aceste chestiuni să-şi facă treaba. (…) Evident că, în măsura în care chestiunea devine de competenţa preşedintelui, voi avea discuţii cu cei care sunt implicaţi„, a spus Iohannis, întrebat dacă a avut discuţii cu Laura Codruţa Kovesi pe această temă.

El a precizat că autodenunţul lui Ghiţă i se pare „ciudat” şi, întrebat de ce a fost făcut în acest moment, a răspuns: „Din cauza campaniei electorale„.

Sunt alţii plătiţi de statul român să verifice aceste lucruri. Atunci cînd vom avea o concluzie, atunci putem să o comentăm. Înainte sunt doar discuţii„, a adăugat preşedintele.

Klaus Iohannis a fost întrebat şi dacă se impune demisia Laurei Codruţa Kovesi,.

A răspuns că, deocamdată, este vorba doar despre „un scandal mediatic”.

Dacă va fi mai mult, vom discuta mai mult„, a mai spus președintele.