Diriginta clasei a XII-a Turism din cadrul Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, Denisa Stoicescu, le-a sugerat elevilor ei să le scrie părinților și ulterior, scrisorile au fost adunate într-un volum care se numește “De vorbă cu părinții mei”.
Pentru o bună parte dintre părinți, a fost pentru prima oară când au aflat, cu subiect și predicat, ce cred copiii lor de divorțul prin care trec. Alți copiii s-au plâns că nu petrec suficient timp cu părinții lor, sau că pur și simplu, nu li se acordă suficientă încredere.
“Uram și urăsc momentul în care auzeam că ce e între voi nu ne interesează sau nu trebuie să ne afecteze. Ba ne interesează pentru că suntem copiii voștri! Habar nu aveți cât de mult ne-a durut sufletul, chiar dacă nu am spus”, le-a scris Teodora părinţilor ei.
Pasajul face parte din volumul “De vorbă cu părinții mei”, care cuprinde scrisorile a 25 de elevi către părinții lor. Diriginta a fost cea care i-a îndemnat să scrie.
“Țin minte că perioada dinaintea propunerii dânsei a fost una destul de nasoală. Pur și simplu, toți ne-am nimerit să avem probleme cu părinții sau dezechilibre emoționale. Eram triști și la fiecare oră, sau în pauză, când venea să vadă ce mai facem, ne întreba: Tu! Tu! Tu! De ce nu zâmbești? De ce ești supărat? Care e problema ta?”, îşi aminteşte Teodora.
Problemele erau multe și încurajați de diriginta lor, copiii le-au pus pe foaie.
“Tata spune și în ziua de azi că suntem o familie, dar i-am dat în scrisoare și definiția din DEX. Părinți și copii care locuiesc împreună. La noi nu se respectă nici asta, darămite partea cu sărbătorile pe care ar trebui să le petrecem împreună”, mărturiseşte Teodora.
“Aș vrea să înțelegeți că nu mai sunt copilul care era odată. M-am maturizat și încă o fac. Înțeleg că din prea multă iubire, încercaţi să mă protejați. Dar am nevoie de libertatea vârstei”, spune Mihai.
Mihai vrea să dea la facultate în București. Va sta la cămin și e important ca părinții să aibă încredere în el.
“Tot mă tratează de parcă aş avea 15 ani şi nu aş fi destul de matur să imi asum anumite riscuri. Eu încerc să le demonstrez că sunt matur şi că pot, de exemplu, să îmi port de grijă singur când merg la mare. În câteva luni o să fiu singur la facultate şi nu or să îmi mai sufle în ceafă”, a declarat Mihai.
Altă nevoie care apare în toate scrisorile este aceea de a petrece mai mult timp cu părinții. Andreei, de pildă, îi e dor de zilele când toată familia lua masa împreună.
“După ce o să iau permisul, aş vrea ca în fiecare weekend să găsim un moment în care să plecăm toate trei. Eu, mama şi sora mea. Să ne plimbăm oriunde şi să petrecem împreună timp de calitate. Mi-aş dori să mă înveţe să gătesc pentru că sunt varză. Dar nu e timpul trecut.
Scrisorile celor 25 de elevi sunt un fel de tratat de educație și familie. Așa că la final, i-am rugat pe Teodora, Mihai și Andreea să le dea un sfat părinților.
“Ar trebui să fim atenţi la ce ne spune omul, sau părintele, sau copilul, dar şi mai atenţi la ce NU ne spune. Prin mimică, gesturi sau acţiuni, un om s-ar putea să spună mult mai multe, declară Teodora.
“Să petreacă mai mult cu copiii lor, pentru că asta e cel mai important lucru”, îndeamnă Mihai.
“Să lase frustrările, supărarea și oboseala acumulate la serviciu. Să poată să poarte o discuție chiar și de 10 minute, dar alea 10 minute să fie de calitate”, este sfatul Andreei.
