Scandalurile sexuale din BOR: Patriarhul își cere iertare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, cere iertare tuturor credincioşilor pentru „tulburarea” produsă de acuzaţiile aduse public unor clerici privind abateri de la morala creştină.

Capul BOR spune că se roagă pentru „înnoirea vieţii duhovniceşti a clerului Bisericii noastre de toate rangurile (diaconi, preoţi, ierarhi), precum şi a vieţii monahilor şi credincioşilor mireni”.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, Comisia pentru statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe s-a reunit în această săptămînă pentru a studia prevederile statutare referitoare la disciplina clerului.

Una dintre concluzii: statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe, dar şi Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată trebuie completate şi amendate.

Schimbările ar urma să vizeze procedurile de sesizare, cercetare şi judecare a abaterilor canonice şi administrative ale ierarhilor.

Sinodul BOR va analiza propunerile Comisiei pentru statut şi regulamente luna viitoare, pe 17 şi 18 august.

Comunicatul Patriarhiei adaugă că disciplina bisericească este o necesitate şi o obligaţie pentru toţi clericii și că pedepsele aplicate acestora urmăresc atît „restabilirea disciplinei bisericeşti”, cît şi „îndreptarea celor care au greşit”.

Scandaluri sexuale

În ultima perioadă, mai mulți clerici ortodocși au fost implicaţi în scandaluri sexuale.

Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cîntăreţ de muzică populară, e cercetat de Parchet pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani.

O înregistrare audio făcută publică de curînd pare să surprindă momentul în care preotul încerca să îl convingă pe tînăr să întreţină relaţii sexuale cu el.

Cristian Pomohaci a mai fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă, precum exorcizarea.

Vineri, Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a decis ca preotul să fie caterisit.

Decizia este definitivă şi executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolitul Ardealului.

Un ierarh BOR cu rang mult mai înalt – episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu – se află într-o situație asemănătoare.

Episcopul ar fi fost filmat în ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, în prezent preot.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei i-a cerut episcopului de Huşi să nu mai slujească ”pînă la proxima şedinţă a Sfântului Sinod”.

Cel mai recent caz este cel al stareţului mănăstirii Prislop, din judeţul Maramureş: starețul Celestin este acuzat că ar fi purtat discuţii cu tentă sexuală cu un fost student la Teologie.

Acesta a făcut publică o astfel de presupusă discuție pe Internet.

Episcopia Maramureşului şi Satmarului l-a eliberat pe  stareț din funcție și l-a mutat.

Preotul Celestin susţine însă ca are probe care îl vor ajuta să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă.