Confidenţialitate

Scandal între un grup de turişti şi salvamari, la Eforie Nord

O bătaie a izbucnit, duminică, în staţiunea constănțeană Eforie Nord între un grup de turişti şi salvamari. Aceștia din urmă au ajuns la spital cu răni la cap și fracturi de membre.

Scandalul ar fi început după ce salvamarii le-ar fi atras atenția turiștilor că zona în care înoată este periculoasă, cu vânt și curenți puternici. Cei șase bărbați din București, cu vârste cuprinse între 35 și 40 de ani, nu i-au ascultat. Aceștia i-au jignit și i-au injurat pe salvamari, afirmând că știu să inoate, că sunt în vacanță și că fac ce vor. A urmat apoi o batăie generală, în urma căreia doi salvamari, de 44 și 46 de ani, au ajuns la spital cu plagă la cap și fractură de braț stâng, respectiv, umăr dislocat precum și un turist cu traumatism cranian.

Patru dintre turiștii implicați în bătaie au fost duși, de polițiștii din Eforie, la audieri.  Ei au avut altă variantă. Au declarat polițiștilor  că și-au arătat nemulțumirea față de modul în care salvamarii conduceau, cu viteză,  un ATV pe plajă. Unul din cei audiați precum și un alt suspect de agresiune au cerut ajutorul medicilor acuzând dureri de cap.

Polițiștii din Eforie cercetează cazul pentru a încerca să afle de ce și cum s-a întâmplat bătăia. Faptele pentru care s-a intocmit dosar penal sunt tulburarea ordinii publice, loviri și alte violențe.