Șase luni de la catastrofa din clubul „Colectiv”: 64 de morți și tot mai multe întrebări

Au trecut şase luni de la incendiul din clubul Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 64 de oameni, iar peste 100 au fost grav răniţi.

Modul în care au intervenit autorităţile a determinat proteste de stradă la care au luat parte zeci de mii de persoane.

Guvernul Ponta şi-a dat demisia, urmat de primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

La şase luni de la dezastru, oamenii ale căror vieţi s-au schimbat pentru totdeauna încă aşteaptă răspunsuri la multe întrebări.

În seara de 30 octombrie 2015, aproape 400 de oameni se aflau aflat în clubul Colectiv din București, la spectacolul formaţiei rock “Goodbye to Gravity”, care îşi lansa cel de-al doilea album.

În timpul concertului au fost lansate artificii, ale căror scîntei au aprins buretele cu care era izolat un stîlp.

Incendiul s-a extins rapid, iar întreaga încăpere a fost cuprinsă de fum şi flăcări.

Lumea s-a îmbulzit spre ieşire, iar martorii au povestit că au văzut inclusiv oameni care ardeau de vii.

În noaptea catastrofei au murit 27 de persoane. Alte 37 au decedat ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate.

În urma unor proteste de stradă la care au luat parte zeci de mii de oameni, Guvernul Ponta a căzut.

După presiuni intense, și-a dat demisia și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

El a încercat în două rînduri, luna aceasta, să candideze pentru un nou mandat. Tribunalul București i-a respins demersul.

Un raport al noului Guvern arată că modul în care au acţionat instituţiile implicate în intervenţia din seara de 30 octombrie 2015 a fost „unul sub medie”.

Sunt menționate, între altele, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Clinica pentru Arşi Floreasca.

Multe victime au murit din cauza infecțiilor pe care le-au făcut în spitale, iar o foarte recentă anchetă jurnalistică arată că în numeroase spitale din România dezinfectanții folosiți inclusiv în sălile de operație sunt diluați: altfel spus, ineficienți.

Parchetul General a trimis săptămîna aceasta în judecată unul dintre dosarele Colectiv.

Inculpaţi pentru ucidere din culpă sunt cei trei patroni ai clubului şi reprezentanţii firmei care a furnizat artificiile de la care a pornit incendiul.

Părintele unui tînăr rănit: „Durerea este nesfîrșită”

Viaţa nu mai poate fi la fel ca înainte după ce treci printr-un accident precum cel din Colectiv. În nici un caz nu poate fi la fel, dar trebuie să găsim puterea de a şterge din memorie acele momente groaznice, să punem cap la cap fazele bune ale vieţii şi să zicem «Cu Dumnezeu înainte, poate lucrurile vor reveni la normal!»”.

Așa îşi începe povestea, pentru news.ro, unul dintre părinţii tinerilor răniţi în 30 octombrie 2015, al cărui copil încă nu îşi poate folosi mâinile.

Bărbatul spune că cel mai greu cînd apare o astfel de lovitură este să te poţi ţine pe picioare, să poţi să mai gîndeşti firesc.

Cei doi copii ai săi au fost atunci în Colectiv – fata a scăpat fără răni, dar băiatul a avut arsuri grave.

Îşi aminteşte că a fost anunţat de către fiica sa în primele minute despre ceea ce s-a întîmplat: „Au ajuns la Spitalul «Carol Davila» pe picioare, aduşi de nişte prieteni. Aici li s- a dat primul ajutor. Am chemat ambulanţa pentru a-i duce la Arşi. Nu a venit. Am sunat la profesorul Lascăr. Nu era în ţară , a aflat de la mine ce s-a întâmplat. A luat primul avion şi a venit acasă. Am decis să-mi duc băiatul cu maşina proprie la Urgenţă Floreasca”.

La Spitalul Floreasca, cotele dezastrului erau evidente, pentru că soseau continuu ambulanţe. Serviciul era depăşit, spitalul era depăşit, mai spune tatăl.

Nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. Nici capacităţile de primire a pacienţilor în urgenţă nu mai erau suficiente.  Am apreciat rapiditatea cu care s-au mobilizat majoritatea medicilor din secţia de ATI, din secţia de chirurgie plastică. S-au organizat bine şi repede, au amenajat o sală în care au fost invitaţi toţi aparţinătorii, ne-au notat numele şi, din cînd în cînd, sosea cîte o informaţie despre ce se întâmplă cu victimele, unde sunt, ce urmează să facă. A fost un efort mare, îmi dau seama, de a organiza rapid activitatea şi a ţine legătura cu familiile, ceea ce  denotă implicare şi profesionalism”, îşi aminteşte bărbatul despre ceea ce a văzut la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

El spune că, atunci, medicii au fost uluiţi de faptul că o ardere obişnuită poate să producă asemenea urmări catastrofice, cu complicaţii interne şi externe „disproporţionat de mari”.

Foarte repede a devenit evident că lucurile vor căpăta proporţii catastrofale şi că trebuie făcute anumite intervenţii de urgenţă, traheotomie şi ventilaţie mecanică. Manevra a fost salvatoare pentru foarte mulţi. Era de aşteptat să fie afectate căile respiratorii, dar aici se pare că s-au cuplat mai mulţi factori, alături de explozia respectivă. Pentru că nu a fost un foc oarecare, a fost o explozie care pentru un minut a cuprins totul şi degajarea imensă de toxice din materile inflamabile care au fost cuprinse de flăcări, şi toate au dus la complicaţii interne, alături de complicaţii externe, disproporţionat de mari”, spune bărbatul.

Din 30 octombrie, două luni şi jumătate a trăit drama zi de zi, alături de băiatul lui, în spital, dar nu a vrut să îl trimită în străinătate.

Două luni şi jumătate am planat între cer şi pămînt, am trecut prin toate emoţiile imaginabile şi inimaginabile, prin toate complicaţiile (…). Au fost toate„, rememorează tatăl tînărului.

El spune că pe la jumătatatea lunii ianuarie „lucrurile au intrat într-un oarecare echilibru, palier de stabilitate„, care a permis externarea fiului său.

Dar tocmai cînd lucrurile păreau să evolueze spre bine, suferinţa a luat o turnură neaşteptată.

Ceea ce a urmat a fost dominat de eforturile de recuperare, kineto, masaj, dar şi de evoluţia absolut imprevizibilă şi nebună a acestor cicatrici, care iniţial păreau rezolvate total şi care, după luni de zile, au reînflorit. Am constatat că, în ciuda eforturilor, mobilitatea mîinilor este profund, profund afectată.

Dacă mă întrebaţi dacă viaţa mai poate fi la fel după ce ai trecut prin aşa ceva, vă voi spune că în nici un caz nu poate fi la fel.

Durerea ta este imensă, este nesfîrşită, dar durerea celui care este victima este sigur mult mai mare şi singura speranţă este să găsescă sprijin moral, înţelegere, căldură, speranţă la cei mai apropiaţi.

Efortul a fost dublu –  de a nu mă lăsa înfrînt şi de a putea găsi atîta forţă, atâta energie încât să iradiem şi să mai alimentăm speranţele celui în suferinţă„, a încheiat bărbatul.