Săptămîna Oscarurilor: „Podul spionilor” și „Marțianul”

În noaptea de duminică spre luni se-mpart cele mai rîvnite premii din industria de film: festival al rochiilor și dezmăț planetar de marketing, noaptea Oscarurilor are tendința de-a lăsa cinema-ul mai la coadă.

Lucru care se vede și din nominalizările la categoria “cel mai bun film” de anul acesta.

De ele ne vom ocupa zi de zi.

Începem cu două filme care chiar nu au nici o șansă să înhațe statueta aurită – Podul spionilor și Marțianul au rulat încă de anul trecut în cinematografele noastre.

În Podul spionilor, Steven Spielberg încearcă să reproducă o poveste adevărată din vremea Războiului Rece: Tom Hanks interpretează un avocat din New York pus în situația de-a apăra un spion sovietic.

Nu numai că își ia misiunea în serios, dar o face într-atît de bine încît – peste ceva vreme – negociază un schimb în Berlinul de Est: spionul respectiv pentru doi prizonieri americani.

Chiar și cei mai convinși fani ai regizorului american vor recunoaște că Podul spionilor e unul dintre filmele sale minore, ca să nu spunem mediocre. Deși e unul supradimensionat: în prima treime ți se servește o dramă juridică, nimerești apoi într-un thriller de spionaj, iar sfîrșitul (sau sfîrșiturile, căci am numărat vreo patru) încearcă să mulțumească pe toată lumea – și pe cinici, și pe optimiști, și pe patrioți, și pe sceptici, și pe conservatori, și pe progresiști.

Avocatul lui Hanks este americanul cuminte și harnic pe care l-am văzut în miliarde de filme, clientul lui – o taină care refuză să se lase dezlegată.

Complică narațiunea agenți ai CIA, o familie-standard, kaghebiști deghizați și ceva avocățime. Nu e un film subtil: personajul nostru mai că nu recită din Constituție, germanii care mor la Zidul Berlinului în încercarea de-a trece dincolo sunt “dublați” de cîțiva puști din Brooklyn care sar gardul în curtea vecinului, spionul sovietic e exasperant de calm și, întrebat în mod repetat de ce nu intră în panică, răspunde invariabil cu aceeași poantă: “Mi-ar ajuta la ceva”?

Spielberg împrumută vîrtos din filme clasice precum Al treilea om, 12 oameni furioși sau Domnul Smith merge la Washington, însă amestecul e dătător de vertij.

Podul spionilor are aspectul unui puzzle pe care l-ai făcut de o mie de ori și pe care îl poți recompune cu ochii închiși: de la un punct încolo n-ai cum să nu te plictisești.

 

În plus, pentru o poveste încordată despre libertate personală, servicii secrete și valori ale umanității chiar nu era nevoie să ne-ntoarcem, hăt!, în anii ’50.

Pățania cu Edward Snowden, indiferent ce credem despre omul care-a dezvăluit amploarea programului american de supraveghere a telecomunicațiilor, strigă să fie ecranizată. Spielberg preferă însă imagini cosmetizate ale Berlinului de Est și mici secvențe de film noir care nu duc nicăieri – riscul, fiorul și tensiunea acelor filme sunt doar simulate aici.

Ceea ce coagulează Podul spionilor – și ceea ce ar fi putut să ridice semnificativ acest film – este relația dintre Tom Hanks și Mark Rylance, un impecabil actor britanic rar văzut prin filme.

Celor doi li se dau pe mînă personaje în carne și oase, o relație de respect reciproc și un scenariu previzibil, dar generos.

Sunt plăcuți vederii? Absolut! Sunt memorabili? Nicidecum.

În Marțianul, aflat pe a noua poziție a clasamentului Video Radio de anul trecut, dacă vă mai aduceți aminte, Matt Damon o face pe clovnul interstelar.

Blockbuster relaxat, popularizare ca pe vremuri a științei (mai puțin în ceea ce privește furtuna de pe Marte care pune intriga în mișcare), umor morbid și scatologic. Cel mai răsărit film de Ridley Scott recent, după rateurile Exodul și Prometheus.

Omul a păcălit o hărăbaie de film pentru multiplexuri să îmbrace hainele unui episod pierdut din Star Trek și i-a adăugat spectaculozitatea unui show tv despre cum să supraviețuiești în condiții extreme.

Un blockbuster, spuneam, care se bazează totuși pe experimente științifice în locul efectelor speciale – așa ceva chiar nu apare prea des.

Calificat drept o comedie la premiile Emmy, e însă și el unul dintre candidații fără șanse la categoria “cel mai bun film” a Oscarurilor.

Cronica Video Radio de la data premierei românești a acestui film e de găsit aici.


Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS