Confidenţialitate

Interviu cu Olga Lucovnicova, laureata Ursului de Aur pentru scurtmetraj | AUDIO

Regizoarea basarabeană Olga Lucovnicova a câștigat la Berlin Ursul de Aur la categoria ”cel mai bun scurtmetraj” cu filmul ”Nanu Tudor (Unchiul meu Tudor)”.

Filmul dezvăluie o amintire din copilărie a regizoarei: o vară în casa străbunicilor, cu momente minunate cu familia adunată în jurul mesei, dar și cu momente mai puțin plăcute, în care unchiul fetei de atunci are un comportament abuziv.

După 20 de ani, cei doi stau de vorbă despre întâmplarea de demult. De o parte, trauma tinerei regizoare, de cealaltă – unchiul care nu înțelege că a greșit.

Confruntarea are loc în fața camerei de filmat și toată povestea este spusă, de fapt, prin simbolurile casei străbunicilor: arhitectura și modul în care este decorată casa sunt, de fapt, instrumentele prin care tânăra regizoare spune povestea.

În exclusivitate pentru Europa FM, Olga Lucovnicova i-a acordat Lilianei Nicolae un interviu în care descrie cum a realizat filmul, ce obstacole a avut de depășit și cât de mare i-a fost surpriza să afle că a câștigat.

”Am vrut să aflu dacă el ține minte ceva de copilăria mea și dacă ține minte că mi-a făcut ceva rău. Desigur că noi suntem din generații diferite și lucrurile le privim diferit”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Olga Lucovnicova povestește că o parte a familiei nu a fost de acord cu difuzarea filmului care scoate la iveală abuzul, dar ea a decis să meargă până la capăt.

”Atunci când am terminat filmul am vrut să aplic la festival, dar susținătorii mei îmi spuneau că am șanse puține. Nici nu mă gândeam că aș putea să ajung atât de departe. De aceea, trei zile la rând adrenalina este la nivel foarte înalt și nu îmi vine să cred că am luat Marele Premiu”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

INTERVIUL INTEGRAL:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

FOTO: Olga Lucovnicova, Facebook

Regizat de Radu Jude, lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, fiind recompensat cu trofeul Ursul de Aur.

Pelicula analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia. Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache, Ilinca Hărnuț. Filmul a fost apreciat de presa de specialitate drept „o usturătoare satiră socială”, „un rechizitoriu nimicitor asupra României moderne”, „inventiv și amuzant” și „o operă îndrăzneață”.