Confidenţialitate

Reacția lui Zelenski despre documentul secret scurs de la Pentagon în care se spune că ar fi plănuit atacuri în Rusia: „Fantezii” | AUDIO

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a plănuit atacuri în Rusia. Printre țintele vizate ar fi fost o conductă ce furnizează petrol Ungariei – scriu jurnaliștii de la Washington Post care au consultat documente secrete scurse de la Pentagon. Documentele arată că liderul ucrainean a propus inclusiv ocuparea unor sate din Rusia. Contactat de jurnaliștii americani, Volodomir Zelenski a catalogat aceste informații ca fiind fantezii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Jurnaliștii americani de la Washington Post scriu că documente secrete scurse de la Pentagon, în urmă cu o lună pe platform de chat Discord, arată un lider ucrainean cu instincte agresive ce contrastează puternic cu imaginea publică de om de stat calm ce face față atacurilor brutale ale Rusiei.

Un document etichetat strict secret arată că la sfârșitul lunii ianuarie, Volodimir Zelenski ar fi sugerat efectuarea de lovituri în Rusia, în timp ce deplasa trupe ucrainene pentru a ocupa orașe de frontieră rusești. Scopul acestei acțiuni: să ofere Kievului o pârghie în discuțiile cu Moscova.

În februarie, într-o întâlnire cu comandantul suprem al Ucraienei, Volodimir Zelenski s-a arătat îngrijorat că Ucraina nu are rachete cu rază lungă de acțiune capabile să ajungă în teritoriile rusești unde erau dislocați soldații, apoi a sugerat să fie folosite drone.

Iar într-o întâlnire cu vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko, președintele Ucrainei a propus să fie aruncată în aer conducta Drujba, construită de sovietici, o conductă ce furnizează petrol Ungariei, țară care a menținut relații apropiate cu Rusia.

Întrebat de jurnaliștii de la Washington Post dacă a sugerat să fie ocupate părți din Rusia, Volodimir Zelenski a spus că afirmațiile serviciilor americane de informații sunt fantezii și că nimeni din Ucraina nu a dat ordine pentru ofensive sau lovituri pe teritoriul rusesc. A menționat însă că Ucraina are dreptul să se protejeze și trebuie să folosească orice trucuri pentru a se apăra.

Sursa foto: Facebook / Volodimir Zelenski

Citește și: Macron și Zelenski: Franța va antrena mai multe batalioane ucrainene și le va dota cu zeci de vehicule blindate și tancuri ușoare | AUDIO