Radu Mazăre a fost readus în România

ACTUALIZARE 21.54: Radu Mazăre a fost predat, fără incidente, reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor.

El a fost escortat cu Poliția pînă la Penitenciarul Rahova.

Aeronava în care se află fostul primar al Constanței Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-și ispăși pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România, a aterizat, luni seară, pe Aeroportul Henri Coandă, cu o întîrziere de 20 de minute, din cauza furtunii.

Fostul primar a fost adus cu un avion de linie Tarom.

Aeronava a făcut o escală la Paris.

Potrivit procedurilor, fostul primar trebuie încarcerat și apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.

După ce, pe 14 mai, autoritățile din Madagascar au admis cererea de extrădare înaintată de Ministerul Justiției din România în ceea ce-l privește pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, Poliția Română a început procedurile pentru aducerea acestuia în țară și a trimis o escortă, formată din polițiști români.

Acesta are de ispășit o pedeapsă de 9 ani de închisoare cu executare.

Radu Mazăre a fost plecat în Madagascar timp de aproape un an și jumătate.

Acolo a făcut demersuri, potrivit avocaților săi, pentru a obține azil.

Fostul primar al Constanței a fost dat în urmărire internațională după ce, pe 8 februarie 2019, magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Pe 8 mai, Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile din Madagascar.

Ulterior, el a fost arestat pentru 6 zile.

Pe 13 mai, ministrul interimar al Justiţiei anunța că a fost predat autorităţilor din Madagascar dosarul pentru extrădarea fostului primar, iar cinci zile mai tîrziu, tot Ana Birchall transmitea că autorităţile din republica africană au aprobat cererea.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS