Radu Jude, regizorul filmului „Inimi cicatrizate”: „Nu mai sunt adeptul cinema-ului care-l ia prizonier pe spectator” (AUDIO)

Mi se pare că teatrul oferă un model mai bun pentru adaptări decît oferă cinema-ul clasic„.

Iată ce a spus la Europa FM Radu Jude, regizorul lungmetrajului Inimi cicatrizate, bazat pe opera literară a unui autor puțin cunoscut din perioada interbelică, Max Blecher.

Asta am făcut: am pornit de la textul lui Blecher și am oferit propria mea interpretare, cu propria mea viziune – atîta cîtă e -, pornind de la textele acelea și adăugînd alte lucruri„, a mai declarat Radu Jude.

Acţiunea are loc în anul 1937: Emanuel, un tînăr de douăzeci de ani bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Suferă, speră, face dragoste și polemizează, totul sub amenințarea (niciodată enunțată clar) apropiatei morți.

Narațiunea e una episodică – fiecare fiecare moment este introdus printr-un insert împrumutat din cinematograful mut, conținînd cîte un mic fragment din prozele lui Blecher. Și formatul în care rulează Inimi cicatrizate, cel standard în anii ’30, tot într-acolo duce.

Potrivit producătoarei Ada Solomon, „e vorba de o poveste despre viață și despre dorința de a trăi și despre urgența de a trăi la intensitate maximă”.

Din distribuţie fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuţ și Şerban Pavlu, dar și Alexandru Dabija, unul dintre cei mai importanți regizori români de teatru și un colaborator constant al lui Radu Jude.

Picturalitatea și latura caraghioasă

Cît despre aspectul filmului, regizorul a spus că „felul în care e <<frumos>> filmul ăsta e de fapt polemic (…). Este o calofilie, dar este o calofilie luată ușor peste picior.

Sunt chiar niște tablouri celebre pe care noi le-am imitat, cu scopul de a atrage atenția spectatorului că în picturalitate, de fapt, există ceva foarte superficial (…) care, dacă există aici, există cu un alt scop – și scopul este de a artificializa un pic discursul, de a-l feri de pericolele pe care le poate aduce ceea ce numim <<convenția realistă în cinema>> „.

Radu Jude a adăugat că nu mai este „adeptul cinema-ului care trebuie să-l ia prizonier pe spectator„.

Din contra, îmi doresc un spectator care să intre în dialog cu cei care fac filmul și dialogul ăsta nu poate avea loc cu un om hipnotizat„.

În ciuda temelor grave și a tonului în general reținut, lipsit de sentimentalism, Inimi cicatrizate e adesea surprinzător și chiar (cîteodată) amuzant.

Întotdeauna, un demon din mine mă invită să văd anumite lucruri în latura lor caraghioasă.

Și cum de demonul ăsta nu pot scăpa, se întîmplă, într-adevăr, ca pe anumite situații – care nu sunt neapărat amuzante sau ridicole – să le văd în latura lor ridicolă„, a afirmat Radu Jude.

 

Istorie și actualitate

Pe de altă parte, filmul aduce fără menajamente în discuție și atmosfera politică din România anilor ’30, dominată de antisemitism și de ascensiunea Gărzii de Fier.

Regizorul însuși și-a descris filmul drept „o combinație între Max Blecher și Anii ’30: extrema dreaptă românească (un studiu asupra epocii interbelice publicat în 1996 de Zigu Ornea, n.r.)”.

În ciuda faptului că pentru foarte mulți dintre noi interbelicul rămîne un moment ideal al istoriei noastre recente (…), acel climat politic care s-a accentuat la sfîrșitul anilor ’30 a dus, pînă la urmă, la masacrarea a 400,000 de civili nevinovați„, amintește regizorul român.

Lucrurile ăstea parcă ies la suprafață tot mai mult și vedem, dacă nu o continuitate directă, măcar niște lucruri similare în societatea noastră de azi: e de-ajuns să vezi toată monstruozitatea cu <<Coaliția pentru Familie>>, obsesia ortodoxistă și-așa mai departe„.