Proteste de mici dimensiuni față de adoptarea legilor justiției

ACTUALIZARE 19.59 Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţa  că acceptă întîlnirea propusă de 43 de organizaţii civice, active în protestele de stradă în privinţa propunerilor de modificare a legilor Justiţiei şi codurilor penale. 

Legat de o posibilă întîlnire în perioada 27-30 decembrie, vreau să vă transmit că sunt deschis la dialog.

În acest sens, vă propun data de 27 decembrie.

Sunt convins că putem comunica eficient în beneficiul României şi al românilor, iar acest lucru nu este posibil fără toleranţă şi deschidere la opinii contrare. Crăciun fericit!”, a scris premierul Tudose, într-un comentariu publicat sîmbătă seară pe pagina de Facebook a comunităţii online Corupţia ucide.

Manifestații de mici dimensiuni, sîmbătă, față de adoptarea în Parlament a controversatelor legi ale justiției.

Aproximativ 400 de persoane s-au strîns în Piața Victoriei din București, în fața sediului Guvernului României.

Participanții au pornit apoi în marș pe Calea Victoriei, spre Palatul Parlamentului.

Oamenii se deplasează pe banda de biciclete de pe Calea Victoriei, flancați de efectivele de jandarmi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Protestatarii poartă pancarte cu mesaje precum “Toţi pentru Justiţie“, “Justiţie, nu corupţie“, “Nu vrem să fim o naţie de hoţi“.

Manifestanții consideră că modificările adoptate de coaliția PSD-ALDE pun în pericol independența justiției române.

La Iași, numărul participanților a fost, de asemenea, de aproximativ 400. Printre protestatari s-a numărat o româncă plecată la muncă în Italia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Tot la Iași, corespondenta Europa FM Violeta Cincu a stat de vorbă cu un tînăr de 18 ani care a ieșit la protest.

În opinia sa, “trebuie să ieșim la un protest civilizat și să le vorbim civilizat celor care nu înțeleg această situație – să-i convingem că, dacă aceste legi vor fi votate, societatea nu-și va mai putea reveni“.

Tînărul ieșean a adăugat că nu vrea să plece din România.

În Brașov s-au strîns, de asemenea, în fața Prefecturii aproximativ 150 de persoane.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS